Astăzi s-ar putea da sentinţa definitivă în procesul deputatei Monica Iacob Ridzi. Se considerã victima propriei naivitãţi

Natalia Bumbac

Cu o zi înainte de data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea da sentinţa definitivă în dosarul deputatului Monica Iacob Ridzi (foto), aceasta a postat pe blogul personal un text în care vorbeşte despre viaţa sa de acum prin prisma evenimentelor dramatice trăite de bunicii săi, contemporani perioadei staliniste din anii 1945.
Monica Iacob Ridzi găseşte asemănări între nedreptăţile suportate de bunicii săi, etnici germani, care au fost deportaţi în Uniunea Sovietică şi au stat ani buni departe de familie şi situaţia sa, în cazul în care va fi condamnată definitiv la închisoare. „Printre cei deportaţi au fost şi bunicii mei. Tatăl meu avea atunci un an şi cinci luni, exact cât are fetiţa mea în acest moment… Începuse să rostească primele cuvinte şi era un copil vesel. A rămas plângând acasă cu bunica lui. Şocul despărţirii de mamă a fost atât de mare, încât a muţit. Până la cinci ani, nu a mai rostit nici un cuvânt şi a rămas toată viaţa cu un defect de vorbire”, scrie Ridzi pe blog.
Mai mult, deputata afirmă că este nevinovată şi că acuzaţiile aduse de procurori în dosarul în care a fost judecată nu se susţin cu probe. Pune totul pe seama angajaţilor din ministerul pe care l-a condus şi se declară naivă, având o vârstă extrem de fragedă atunci când a fost pusă în fruntea ministerului. „Am scris sute de pagini despre probele din acest dosar, care dovedesc clar că nu am nici o implicare în săvârşirea faptelor pentru care am fost trimisă în judecată. Am fost naivă până în ultima clipă şi am crezut că voi fi achitată de către instanţa de fond, pentru că, în ce mă priveşte, singura soluţie probată şi corectă este achitarea”, susţine deputata în textul postat pe blog. Monica Iacob Ridzi mai scrie că în urma celor şase ani cât a durat procesul, atât sănătatea ei, cât şi a familiei a fost grav afectată.
Reamintim că fostul ministru al Tineretului şi Sportului a fost condamnată de prima instanţă la cinci ani de închisoare cu executare pentru organizarea evenimentelor din 2 mai 2009.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

18 ore ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

3 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

3 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

3 zile ago