Categories: Mesagerul juridic

Asociaţii şi fundaţii, pe scurt, ONG -uri

Doris Visirin, avocat

Se aude des în spaţiul public termenul de ONG sau de organizaţie non profit, fără a se explicita ce înseamnă asta. Organizaţiile neguvernamentale sunt de fapt, cele reglementate de Ordonanţa Guvernului 26/2000 privitoare la asociaţii şi fundaţii, care stabileşte cadrul legislativ general în domeniu.
Organizaţiile neguvernamentale sunt, aşadar, persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, care pot activa în toate domeniile vieţii civice.
Asociaţia se constituie din trei sau mai multe persoane care pun în comun contribuţia materială, cunoştinţele şi contribuţia lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau pentru un interes personal nepatrimonial.
Asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în registrul special de la grefa instanţei în circumscripţia căreia îşi are sediul. În acest scop se depune o cerere de înscriere, însoţită de documentele prevăzute de lege, act constitutiv şi statut în forma autentică sau atestată de avocat, dovada sediului, copie după cărţile de identitate ale membrilor, caziere fiscale şi judiciare, dovada denumirii, eliberată de Ministerul Justiţiei, dovada patrimoniului iniţial al asociaţiei, care nu poate fi mai mic de 200 de lei.
În cazul fundaţiilor, procedura este asemănătoare, existând anumite diferenţe de fond şi de formă, spre exemplu, acestea pot fi constituite de una sau mai multe persoane iar patrimoniul iniţial este de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe economie. Actul constitutiv şi statutul fundaţiei sunt obligatoriu încheiate în formă autentică.
Aşa cum am arătat, scopul şi obiectul de activitate al asociaţiilor şi fundaţiilor se stabilesc prin actul constitutiv şi statut, se explicitează clar în aceste documente şi pot viza orice domeniu de activitate permis de lege.
Pentru cererea de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa instanţei se achită o taxă de timbru de 100 de lei, iar cererea pentru rezervarea denumirii transmisă Ministerului Justiţiei se taxează cu 36 de lei.
Modul de organizare şi funcţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor se stabileşte de membrii lor prin actele constitutive, Ordonanţa de Urgenţă 26/2000 trasând cadrul general care poate fi adaptat de la caz la caz în funcţie de necesităţile concrete.
În perioada funcţionării, orice prevedere a actului constitutiv şi statutului fundaţiilor şi asociaţiilor poate fi modificată cu respectarea legii, cu înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa instanţei.
Constituirea în asociaţii şi fundaţii poate facilita colaborarea cu autorităţile administraţiei publice precum şi accesul la anumite categorii de finanţări puse la dispoziţie de diverse organisme, în funcţie de scopurile şi obiectele de activitate propuse.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

7 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

7 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

7 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

7 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

8 ore ago