Asociaţia Civicã Solidaritatea cere demiterea lui Barna Bende

  Sorina Popa

Asociaţia Civică Solidaritatea Hunedoara (ACSH) a cerut demiterea managerului spitalului din municipiul Hunedoara, Barna Bende  (foto). Marin Mititelu, preşedintele ACSH, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că solicitarea de demitere a lui Bende vine după ce acesta nu şi-ar fi îndeplinit criteriile de performanţă pe anul 2012, dar nici până la sfârşitul lunii aprilie a acestui an.

Cere ajutor lui Raed Arafat
„Managerul Barna Bende se află în conflict de interese, pentru că a avut şi are relaţii de afaceri cu firma soţiei sale, fapt pentru care i s-a deschis un dosar de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), motiv pentru care contractul său de management la spitalul hunedorean este reziliat de drept”, a afirmat Marin Mititelu, preşedintele ACSH. Acesta a adăugat că managerul Barna Bende a „devalizat spitalul municipal Hunedoara de 2,7 milioane de euro şi penalităţi de 98.000 de euro, fapt pentru care există un dosar penal la DNA – Serviciul teritorial Alba Iulia.
În adresa trimisă către Ministerul Sănătăţii, mai exact, secretarului de stat Raed Arafat, Mititelu spune că „vă rugăm ca, aşa cum întreaga Hunedoară şi Românie v-au susţinut în clipele grele ale lunii ianuarie 2012, tot aşa vă rugăm să ajutaţi oraşul, ca spitalul nostru să nu fie închis, pentru a beneficia de un management eficient şi pentru a recupera prejudiciile făcute de Barna Bende”.

Doar Consiliul de Administraţie poate propune schimbarea
Contactat, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a declarat că doar Consiliul de Administraţie al spitalului poate propune o schimbare a managerului unităţii medicale. „Demiterea se face la propunerea consiliului de administraţie. E problema autorităţii locale şi nu a ministerului Sănătăţii. Nu ştiu despre vreo cerere a ANI, pentru documente legate de managerul spitalului”, a declarat edilul şef Viorel Arion.
Tot ieri, şapte salariaţi ai Primăriei Hunedoara au fost chemaţi la DNA Alba Iulia, pentru a da declaraţii în dosarul legat de „tunul” dat la Spitalul municipal, Curtea de Conturi identificând un prejudiciu de aproape trei milioane de euro, la achiziţionarea unor aparate medicale la această unitate.

„Toate deciziile le-am luat în folosul pacienţilor”
Contactat, managerul spitalului din Hunedoara, Barna Bende, a declarat că în ultimele luni, mulţi au vrut ca el să fie demis. „Toate deciziile mele ca manager le-am luat în folosul pacienţilor spitalului nostru. Faptul că am trimis bolnavi pentru investigaţii RMN la Deva a fost o hotărâre pur profesională. Dacă am fi trimis pacienţii la Petroşani, sau la clinici din Timişoara, Cluj sau Târgu Mureş, nu cred că ar fi fost bine pentru ei”, a afirmat doctorul Barna Bende, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Marin Mititelu este gica contra de profesie.Si cand se ocupa de arcelormittal hunedoara era la fel.Si nu a rezolvat niciodata nimic.Doar a creat scandaluri.Poate ca bine intentionat,cine stie?

  • MOTTO:Noua se ne mearga bine!
    Singura problema alui Harion pe lumea asta le linsajul pe toate planurile a lui Bende,desi declarativ ,el nu are nici macar idee despre cine face toate reclamatiile.Latratorii lui ,chiar si ziarul,pardon hartia igienica pentru prosti pe care scriu ,fie ea si virtuala ,deja a dat verdicte ,inaintea cercetarii si inaintea judecatii.Si normal ca le prezinta asa cum vor ei ,cu un fariseism si un extremism demn de Stalin.De smenurile lui Arion ,si se stiu ca-s multe ,numai bine...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

23 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

23 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

23 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

23 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

23 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

23 de ore ago