Categories: Comunitate

Asistaţii social de la UAMS Baia de Criş vor simţi bucuria Crăciunului

Magdalena Șerban

Ca în fiecare an, de sărbători, asis­taţii social găzduiţi de UAMS Baia de Criş se vor bucura de bucate alese şi o atmosferă specială, specifică marelui Praznic al Nașterii Domnului.

 

În familie

„Vom organiza o masă tradițională, cu caracter festiv, de la care nu vor lipsi mân­cărurile pe care orice român și le do­rește de Crăciun, adică de la cozonac și până la jumări, sarmale și alte bună­tăți. Persoanele pe care le avem în grijă vor putea simţi căldura sărbătorilor de iarnă aproape ca pe cea din sânul unei familii adevărate. Oricum, sunt pri­vați de prezența celor dragi su­fle­tului lor, dacă le-ar lipsi și strictul necesar ar fi strigător la cer. Așa că încercăm să compensăm dragostea rudelor prin mici atenții de acest gen. Pe lân­gă durerile fizice produse de diversele afecțiuni me­dicale de care suferă, ei duc o povară și mai mare, cea a inimii sângerânde. Nimeni nu merită asta, mai cu seamă dacă ne sunt părinți, frați, bu­nici. Nu ai cum să nu te implici emoțional și să rămâi indiferent. De asta și organizăm ac­țiuni, precum Sărbătoriții Lunii, excursii sau mese îmbelșugate. Iar pentru că în decembrie vor marca ziua de naștere, cu acest prilej le transmit la mulți ani cu sănătate și putere de a zâmbi mereu lui Florian Ceteraș, lui Daniel Cutean, lui Traian Pătrui și Călinei Tunea. De asemenea, Sfântul Nicolae a în­sem­nat onomastica pentru Nicolae Fruja, Nicolae Giulai și Nicolae Micu. Tuturor, gân­duri de bine. Doamne ajută!“, a spus Diana Bulz (foto), ma­na­ge­rul Unității de Asistență Medico So­cială Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani fru­moși de pe urma…

13 ore ago

Bulina albă

Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…

13 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…

13 ore ago

Tranzacții suspecte din contul unui medic veterinar din Hunedoara

Contul unui medic veterinar hune­do­rean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…

13 ore ago

Bărbat acuzat că ar fi înşelat mai mulţi bătrâni cu lucrări funerare. Prejudiciul – 80.000 lei

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…

13 ore ago

Fișele medicale pentru permisul de conducere și cele pentru portarmă se pot face la spitalul din Brad, la un tarif foarte competitiv. Serviciu autorizat prin legislația în vigoare

Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai re­zol­vat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…

13 ore ago