În curând, arheologii se vor retrage de pe tronsonul de autostradă Deva – Orăştie, unde s-au ocupat de partea de descărcare arheologică. O muncă de câteva luni, care a adus la lumină mii de obiecte extrem de importante pentru istoria noastră, ce ar putea lesne umple un muzeu.
Numeroase obiecte, vechi de milenii
O şansă unică, aşa numesc reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, faptul că au putut să facă săpături arheologice sistematizate pe tronsonul viitoarei autrostrăzi Deva – Orăştie, acolo unde se ştia că există o bogată încărcătură arheologică, dar niciodată nu au fost suficienţi bani pentru cercetările sistematizate.
„Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva a avut şansa să participe la un proiect extrem de important, poate unic în viaţa unui muzeu, de a desfăşura o astfel de săpătură arheologică într-un timp relativ scurt, dar pe un tronson atât de mare şi cu o încărcătură arheologică şi ştiinţifică atât de importante. Până la momentul acesta, s-au restaurat în jur de 100 – 150 de vase de ceramică, câteva piese de metal, vase deosebite, cu o vechime de mii de ani”, a declarat Liliana Ţolaş (foto stânga), managerul interimar al instituţiei muzeale. Iar zestrea istorică scoasă la lumină de echipele de arheologi care au lucrat aici nu se va pierde, ci va fi găzduită într-o expoziţie pe care Muzeul o va organiza anul viitor, probabil în luna martie. „Este important faptul că materialul arheologic este într-o cantitate impresionantă, am putea chiar face un muzeu dedicat descoperirilor arheologice de pe acest tronson de autostradă. Arheologii au avut un rol extrem de important în acest proiect, a fost o muncă extraordinară, s-a pus foarte mult suflet, foarte multă încărcătură ştiinţifică, am lucrat foarte bine cu colegii noştri de la alte muzee, de la Muzeul Naţional de Istorie a României, de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, muzeul Unirii din Alba Iulia. A fost o echipă mare de arheologi, care şi-au pus cu toţii experienţa, cunoştinţele şi puterea de muncă în folosul acestui proiect”, a mai spus Ţolaş.
Va urma etapa de restaurare
De la Deva, s-a aflat pe şantier întreaga echipă de arheologi, 13 la număr, care au apreciat şansa oferită. „Ministerul Culturii nu ar fi avut niciodată banii necesari. Această şansă pe care a avut-o Muzeul din Deva şi celelalte muzee pe care le-am enumerat şi arheologii, în general, este unică. Probabil nu se vor mai întâlni cu o a doua şansă, cel puţin pe acest tronson, care este cel mai încărcat din punct de vedere arheologic”, a conchis managerul Muzeului devean. Echipa de arheologi se va retrage în jur de 15 noiembrie de pe şantier, dar urmează partea de interior, adică de cercetare şi de restaurare a obiectelor descoperite.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a făcut o afacere extrem de…
Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…
Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…
P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.
După ce managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…
În prag de sărbători, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au îmbrăcat,…