„Am avut o rundă de discuţii cu Australia şi am ajuns la concluzia că nu este bine pentru noi să concurăm cu partenerul nostru. Deci, am decis să lăsăm Australia să candideze, pentru că ei au un proiect mai puternic”, a spus Pichot. Federaţia argentiniană de rugby nu a făcut deocamdată nici un comentariu legat de acest subiect. Agustin Pichot şi-a anunţat săptămâna aceasta candidatura la preşedinţia federaţiei internaţionale, World Rugby, împotriva actualului conducător al acestui for, Bill Beaumont.
În urma retragerii din cursă a Argentinei, Australia este principala favorită în cursa pentru ediţia 2027 a Cupei Mondiale, de a cărei organizare este interesată şi Rusia, dar World Rugby urmează să aleagă ţara gazdă în cursul anului următor. Ediţia din 2023 se va desfăşura în Franţa.
Totodată, competiţia Six Nations s-ar putea transforma în Turneul cu şapte sau opt echipe, dar România şi Georgia nu sunt luate în calcul nici de această dată cu şanse de a fi invitate în competiţie. (N. Gavrea)
Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…
Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…
S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.
Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabilitată, la mai…
Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impozitele în…