Categories: Sport

Campionatele Europene de canotaj, amânate cu 4 luni

Competiţia ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 5-7 iunie, la Poznan, în Polonia, însă Federaţia Internaţională de Canotaj a decis amânarea evenimentului pentru toamna acestui an din cauza pandemiei de coronavirus.

Astfel, potrivit noului calendar competiţional, Campionatele Europene de seniori vor avea loc între 9 şi 11 octombrie, forul continental şi federaţia poloneză, principalii organizatori, urmând să ia o decizie finală legată de competiţie cel târziu la data de 31 iulie.
Campionatele Europene de juniori, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 30-31 mai, la Belgrad, în Serbia, au fost reprogramate pentru intervalul 26-27 septembrie, iar în ceea ce priveşte Campionatele Europene de tineret, rezervate sportivilor cu vârsta sub 23 de ani, acestea se vor desfăşura conform programării iniţiale, 5-6 septembrie. O eventuală amânare sau reprogramare a competiţiei va fi luată în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, cel târziu în data de 30 mai.(N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Sudul județului este locul numai bun de do­sire a mizeriilor im­por­ta­te de peste mări și…

12 ore ago

Bulina albă

Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

12 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…

12 ore ago

Incendiu la Sântămăria Orlea

Echipaje de stingere de la sub­unitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…

12 ore ago

Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat

O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…

12 ore ago

Bărbat reţinut după ce câinele său a muşcat o femeie, într-un bloc din Deva

Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…

12 ore ago