Cei doi sunt acuzaţi că au snopit în bătaie un bărbat, tot din Deva, şi după ce l-au lăsat inconştient, i-au luat telefonul şi banii din portofel. Nicolae S. şi iubita acestuia sunt acuzaţi de tâlhărie calificată şi au fost arestaţi pentru 30 de zile de către judecători. Aceştia au cerut în faţa judecătorilor să fie cercetaţi sub control judiciar sau arestul la domiciliu, însă cererile le-au fost respinse. Ei pot totuşi depune contestaţie, urmând ca Tribunalul Alba să decidă dacă pot fi lăsaţi în libertate.
Ancheta este derulată de poliţiştii din Vinţu de Jos sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Victima celor doi a fost descoperită inconştientă de către trecători, într-un parc, iar poliţiştii au aflat că agresorii ”i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a abdomenului, deposedând-o, prin ameninţare, de suma de 500 de lei şi un telefon mobil”, arată ancheta. Bărbatul jefuit a ajuns cu răni serioase la spitalul din Sebeş pentru a primi îngrijiri medicale. (M. Gânju)
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…