Aqualand, mãrul discordiei între aleşii Devei

Sorina Popa

A devenit o modă ca aleşii locali din Deva să pună de-o ceartă la fiecare şedinţă. Aşa s-a întâmplat şi ieri, deşi pe ordinea de zi s-au aflat doar două puncte, unul referitor la Proiectul „Sistem integrat de management al traficului rutier în municipiul Deva” şi altul privind „Modificarea listei de investiţii”.

Dacă primul punct a trecut fără nici o problemă, nu la fel a fost când a venit vorba de transferarea unei sume de la capitolul Blocuri de locuinţe pentru tineri, la cel privind Complexul Aqualand.

Avem nevoie de aceşti bani”

Pentru că s-a propus la acest proiect un amendament ce viza transferul sumei de 50.000 de lei de la investiţia „Locuinţe pentru tineri”, la cea a Complexului Aqualand, consilierii locali PSD au sărit în sus, susţinând că nu au fost informaţi decât în timpul şedinţei de această modificare.

„Suma respectivă este necesară pentru achitarea unei facturi emise în urma finalizării unor lucrări la Complexul Aqualand. Toată lumea ne întreabă prin oraş când se deschide complexul. Trebuie să punem în funcţiune acest obiectiv în luna decembrie 2010. Aşa că avem nevoie de aceşti bani”, a susţinut viceprimarul Marcel Morar. În schimb, consilierul PSD Florin Ghergan nu a fost de acord cu motivaţiile viceprimarului, declarând că „poate penalizăm firma respectivă şi nu mai suntem nevoiţi să plătim suma de 50.000 de lei. Vrem să ştim şi noi cât mai este de achitat pentru Complexul Aqualand, cât s-a consumat până acum, deoarece nu avem datele respective”.

În aceste condiţii, proiectul de hotărâre a fost aprobat, dar fără amendamentul propus, deci, firma respectivă mai trebuie să aştepte pentru banii ce i s-ar cuveni pe lucrările deja executate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

21 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

21 de ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

21 de ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

21 de ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

21 de ore ago