Complexul Aqualand a trecut la SPIGM

Sorina Popa

Aleşii locali din Deva au aprobat ieri transferul Complexului Aqualand de la societatea cu acelaşi nume, la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM), condus de Irinel Faur.

Transferul era necesar, deoarece perioada concesiunii complexului acvatic a expirat. A mai fost o încercare de transfer, în urmă cu câteva zile, dar atunci nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru acest lucru. Ieri, însă totul a mers uns în şedinţa CL Deva.
”Avem de făcut documente, nu vrem ca angajaţii de la Aqualand să piardă nici o zi de muncă. Ei vor fi detaşaţi la SPIGM, de asemenea, bugetul complexului a fost aprobat. Câteva zile, complexul nu va funcţiona, vom face predarea-primirea obiectivului. Dar, la sfârşitul săptămânii vom încerca să reluăm funcţionarea Complexului Aqualand. Vom veni cu îmbunătăţiri aici. Nu spun că nu s-a făcut ceea ce trebuia la complex, probabil nu au fost bani, de aceea nu s-au făcut unele lucruri. O parte din datoria acumulată de societatea Aqualand reprezintă impozitele către primărie”, a declarat Irinel Faur, directorul general al SPIGM.
”Vom avea case noi de marcat la Aqualand, de aceea cred că devenii vor înţelege că acesta va fi închis câteva zile. Am transferat complexul, tocmai pentru a eficientiza serviciile aici. Garantez că Aqualand va fi pe profit, după ce va fi preluat de un serviciu al primăriei. De 12 ani, de când s-a inaugurat complexul, nu s-au făcut reparaţii capitale”, a afirmat Florin Oancea, edilul şef al reşedinţei de judeţ.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

7 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

7 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago