Categories: Actualitate

Aproape 1.000 de firme controlate de Fisc

Cristina Ghenea

Aproximativ 1.000 de controale au desfăşurat, anul acesta, inspectorii fiscali din judeţ, vizând activitatea persoanelor juridice. Totalul veniturilor suplimentare atrase la bugetul de stat este cu peste 136 la sută mai mare decât cel înregistrat în anii trecuţi.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, controalele au vizat respectarea legii de către patroni, în ceea ce priveşte declararea şi plata impozitelor şi taxelor datorate Statului. „În urma celor 986 de acţiuni, desfăşurate în perioada ianuarie – octombrie 2012, au fost atrase la bugetul de stat venituri suplimentare în sumă totală de 126.313.000 lei. Raportând aceste realizări la media celor din anii  anteriori, constatăm că am înregistrat un indice de evoluţie de 136,56 la sută”, a declarat Iozefa Rusu, reprezentant al Compartimentului de Presă din cadrul DGFP. Aceasta a adăugat că inspectorii au urmărit şi legalitatea operaţiunilor prin care persoanele juridice au solicitat rambursarea TVA-ului, întrucât în primele 10 luni ale acestui an, au fost soluţionate 362 de astfel de cereri venite din partea firmelor din judeţ. Din totalul de 44.323.000 lei, cât au fost ceruţi, s-a admis rambursarea a doar 38.562.000 lei, restul sumei fiind respinsă.
Scutite de controale nu au fost nici persoanele fizice, la care s-au efectuat 341 de inspecţii. În urma acestora, s-a încasat o sumă totală de 3.078.000 lei, bani proveniţi din diferenţe de taxe şi impozite, accesorii şi amenzi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

19 ore ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

3 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

3 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

3 zile ago