Categories: ActualitateFlash

Fiscul controlează la foc continuu

Cristina Ghenea

Peste 1.500 de persoane fizice şi juridice din judeţul Hunedoara au fost controlate anul acesta de inspectorii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP). În urma acţiunilor, bugetul de stat a fost suplimentat cu o sumă totală de 251.063.000 de lei.

Confiscări de milioane, amenzi usturătoare
Potrivit purtătorului de cuvânt al DGFP Hunedoara, Liviu Beldean, la persoanele juridice, au fost efectuate 158 de inspecţii fiscale generale, 394 – parţiale şi 530 de controale inopinante, încrucişate sau cercetări la faţa locului. „În cadrul acestor inspecţii, s-a avut în vedere stabilirea, evidenţierea, declararea şi plata impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor datorate bugetului general consolidat”, a declarat Liviu Beldean. Astfel, doar de la persoanele juridice din judeţ, s-au înregistrat diferenţe de impozite şi taxe în valoare de 149.879.000 de lei, accesorii de 63.602.000 de lei, s-au aplicat amenzi în valoare de 332.000 de lei şi s-au făcut confiscări de 33.707.000 de lei.

Rambursările de TVA, aprobate
„Pentru că s-a urmărit şi legalitatea operaţiunilor prin care agenţii economici au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată, tot în această perioadă, a fost soluţionat şi un număr de 349 de astfel de cereri. Din totalul de 29.187.000 de lei, care a fost solicitat, s-a admis la rambursare şi restituire suma de 24.185.000 de lei şi s-a respins suma de 5.002.000 de lei. De asemenea, pierderile fiscale înregistrate de agenţii economici au fost diminuate cu 50.868.000 lei”, a mai precizat reprezentantul DGFP Hunedoara.
Inspectorii au mai efectuat şi 493 de controale la persoane fizice din judeţ, şi au adunat astfel 3.543.000 de lei – bani proveniţi din diferenţe de impozite şi taxe, accesorii şi amenzi.
Comparativ cu anul trecut, DGFP Hunedoara a înregistrat o creştere cu 117 la sută a valorii sumelor totale atrase suplimentar la bugetul general consolidat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

o oră ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

o oră ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

o oră ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

o oră ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

o oră ago