Ţărăniştii, sub stindardul monarhic

Sorina Popa

Liderii hunedoreni ai PNŢCD susţin că nu se lasă şi vor să continue şi pe mai departe să facă politică în această formaţiune. Asta, deşi luptele interne din partid sunt tot mai ascuţite, iar forţa ţărăniştilor este tot mai slăbită. Nici alianţe nu vor să facă ţărăniştii, susţine liderul hunedorean al PNŢCD.

“Nu sunt pentru o alianţă cu PDL sau cu UNPR, deoarece dorim să fim un factor de echilibru. Vrem să mergem pe propriile forţe la alegeri. Ne dorim să exploatăm la maximum simpatia pentru monarhie, să-i convingem pe oameni că noi, PNŢCD-ul, îi putem reprezenta în Parlamentul României. Cei care simpatizează cu monarhia nu merg la vot pentru doi mici şi o bere”, a declarat Emil Danci (foto), preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNŢCD.
Ţărăniştii se află în prezent într-o situaţie extrem de dificilă, după ce există riscul ca partidul să fie suspendat din grupul popularilor europeni, din cauza luptelor interne fără sfârşit. Pe de altă parte, şefia PNŢCD este disputată între Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu. Gruparea condusă de Ciorbea are în acest moment câştig de cauză, însă Pavelescu a atacat la Curtea de Apel decizia.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce ma mira ,este faptul ca in ultima vreme tot mai multi se declara monarhisti ,nu ma refer aici la taranisti,ci la unii fosti mari comunisti si securisti ,Dan Voiculescu, Crin Antonescu ,si pe plan local o lepra care a turnat la securitate ,Mircea Molot, cu asemenea jigodi ,monarhia nu are decat de pierdut

  • Hotul asta din Hateg a furat banii locatarilor de la asociatia din blocul 32 si blocul S ,si-a batut joc de multi si bietii oameni si azi inca platesc de pe urma lui.Un nemernic de doi bani care incarca aparatele de cafea pe la Deva. Un papagal.Chiar o JIGODIE.Cine draku il tine pe asta in vre-un partid , parvenit de doi bani.

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

16 ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago