Categories: Actualitate

Apicultorul care a intrat pe autostradă cu un tractor este nemulţumit de pedeapsă

Din cauza inconștientului o femeie ne­vinovată a murit pe loc, iar trei copi­lași au fost grav răniți. Accidentul ru­tier s-a petrecut în zona comunei Șoimuș, după ce apicultorul a intrat pe auto­stra­da A1 cu un tractor agricol după care tracta o remorcă cu stupi de albine.

Murdare
Femeia în vârstă de 27 ani a murit la scurt timp după producerea acciden­tului. Trei copilași cu vârste până în 6 ani au fost grav răniți. Tractoristul vinovat de tragedie circula cu o viteză de cel mult 25-30 km/h, după cum au stabilit experții. Remorca nu avea un sistem de iluminare în partea din spate cores­punzător şi nu era echipată cu marcaje fluorescente, reflectorizante, iar lămpile stop spate erau murdare şi într-o stare necorespunzătoare, împrejurări ce diminuau luminozitatea acestora. Ex­per­ții au mai stabilit că tractoristul nici măcar nu avea puse în funcțiune lumi­nile de avarie, iar culoarea în care era vopsită remorca – gri – o făcea greu vizibilă, mai ales pe timp de noapte. Individul s-a prevalat de dreptul la tăcere în cursul urmării penale, dar în cursul cercetării judecătorești a recu­noscut fapta.

A dat vina pe victime
Deși știa că este strict interzis accesul cu un utilaj pe o șosea de viteză, indi­vidul a considerat că nu este sin­gurul vinovat de tragedie. Judecătoria Deva
l-a condamnat la 2 ani și 6 luni de în­chisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, dar apicultorul s-a arătat ne­mulțumit de sentință. La Curtea de Apel Alba Iulia a cerut reducerea pedepselor aplicate pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă sub minimul special prevăzut de lege, cu menținerea dispoziției de sus­pen­dare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante. Ba chiar a dat vina pe femeia care și-a pierdut viața, dar și pe copiii răniți, că nu purtau centurile de siguranță. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins apelul ca nefondat, iar decizia este definitivă. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

o zi ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

2 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

2 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

2 zile ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

2 zile ago