Categories: Ultima Ora

Apariţie editorială: “Dreptul la tăcere şi la neautoincriminare“


Magistratul Voicu Puşcaşu, de la Judecătoria Deva, a publicat recent cartea “Dreptul la tăcere şi la neautoincriminare “ la editura “Universul Juridic” .
Lucrarea constituie un semnificativ pas înainte în cercetarea acestei instituţii juridice în doctrina noastră postdecembristă, perspectiva de drept comparat reliefând în mod autentic profunzimea instituţiei cercetate, precum şi lacunele sau punctele forte ale reglementării naţionale propuse de noul Cod de procedură penală.
Conform autorului, “lucrarea are o viziune preponderent practică, firul argumentativ fiind construit în jurul deciziilor fundamentale pronunţate în această materie de instanţe prestigioase de la nivel european şi internaţional, considerând preferabilă această abordare faţă de una a teoretizării excesive.” Acesta aduce în atenţia cititorului şi principalele surse bibliografice în materie, punând în discuţie opiniile controversate exprimate asupra unora dintre problemele generate în procesul de corectă interpretare şi aplicare a dreptului la tăcere şi la neautoincriminare
De precizat că judecătorul dr. Voicu Puşcaşu are o experienţă profesională bogată, în perioada 2005-2010 fiind avocat, iar începând cu anul 2010 şi până în prezent este judecător la Secţia Penală a Judecătoriei Deva, fiind, totodată, şi cadru didactic. El este lector universitar la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Timişoara. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În această seară, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că, o parapantistă a rămas suspendată pe o stâncă de pe Măgura Uroiului.

Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont.   De asemenea, pentru…

22 de ore ago

ARME LETALE VECHI, RIDICATE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…

2 zile ago

OPT PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI IZBUCNITE ÎN HUNEDOARA

Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…

2 zile ago