Natalia Bumbac
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Vetuţa Stănescu, a fost ieri gazda delegaţiei formate din profesori din cinci ţări europene care se vor afla timp de o săptămână în judeţul nostru.
Astfel, vicepreşedintele CJ Hunedoara le-a transmis oaspeţilor un mesaj de bun venit, arătând care este rolul instituţiei pe care o reprezintă în învăţământul local. În alocuţiunea sa, Vetuţa Stănescu le-a vorbit profesorilor despre istoria şi obiectivele turistice din judeţ, dar şi despre importanţa pe care o are schimbul de experienţă dintre cadrele didactice implicate în proiect.
Prezenţa delegaţiei la CJ Hunedoara are legătură cu un proiect din cadrul Programului Erasmus+, denumit “Dezvoltarea abilităţii de a socializa – predarea şi învăţarea noilor perspective prin împărtăşire”. În acest proiect sunt implicate şase ţări, printre care Suedia, Spania, Turcia, Polonia, Marea Britanie şi România. Fiecare ţară este reprezentată la întâlnirea de la Deva de câte patru profesori şi patru elevi, gazdă fiind Colegiul Naţional ”Regina Maria” Deva. Potrivit profesoarei Elena Mihu, de la colegiul devean, proiectul se desfăşoară pe o perioadă de trei ani şi a fost demarat anul trecut.
„Elevii veniţi din alte state participă la ore şi la activităţile organizate la colegiul nostru, fiind cazaţi la familiile elevilor noştri, iar profesorii au pregătit un program separat. Vom avea o vizită de documentare interdisciplinară la mai multe obiective turistice din judeţ şi din judeţele învecinate. Scopul proiectului este de a-i face pe elevi şi pe profesori să socializeze, să comunice în limba engleză. Totodată, putem analiza care sunt problemele comune cu care se confruntă învăţământul european, una dintre ele fiind cea a abandonului şcolar”, a afirmat Elena Mihu, profesoară la Colegiul Naţional „Regina Maria” din Deva. Aceasta a adăugat că proiectul va continua, urmând ca elevii deveni să meargă în vizită în ţările participante.
Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont. De asemenea, pentru…
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…
View Comments
Felicitari doamna profesor Mihu, felicitari Colegiului National Pedagogic ”Regina Maria”!