Categories: Actualitate

Apa Serv Valea Jiului demarează o campanie pentru promovarea facilităţilor oferite populaţiei

Maximilian Gânju

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului urmăreşte să crească numărul abonaţilor care-şi achită facturile prin instrumentele electronice de plată. Chiar dacă plata facturilor on-line este posibilă de câţiva ani, cel puţin vârstnicii preferă să achite la casieriile operatorului.

Serviciu implementat de trei ani
Apa Serv Valea Jiului a implementat serviciul de plată on-line a facturilor încă din anul 2015 iar rezultatele au apărut imediat printr-o creştere a încasărilor. Clienţii au acum la dispoziţie trei metode de plată a facturilor, respectiv prin bancă, la casierii sau prin sistemele pay-point.
„Timpul este preţios pentru mulţi dintre abonaţii noştri şi am urmărit să le venim în întâmpinare, să nu mai bată drumul până la ghişeele noastre. Aceste facilităţi au fost primite foarte bine de un număr însemnat de consumatori, însă mai avem şi persoane care încă îşi achită facturile prin metoda clasică, adică la ghişeu. Din acest motiv, vrem în această primăvară să demarăm o campanie de informare a abonaţilor cu privire la instrumentele electronice de plată. Sunt consumatori care se tem că vor plăti comision, dacă îşi achită prin bancă sau on-line din cont, dar nu este aşa. Omul plăteşte doar cât are pe factură, iar comisioanele percepute sunt achitate de noi”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

Citirea consumului se va face trimestrial
Odată cu demararea acestei campanii de informare va fi implementat şi un serviciu de citire trimestrial. Şi acest lucru urmăreşte să vină în sprijinul abonaţilor, dar va ajuta şi Apa Serv Valea Jiului. „Cetăţeanul nu va mai fi nevoit să stea acasă şi să aştepte să vină angajatul nostru ca să-i citească apometrul. El are acum posibilitatea să ne trimită consumul lunar prin intermediul site-ului societăţii, telefonic, ori să vină la sediul operatorului. Citirea apometrului la trei luni îl va scuti de drumuri pe abonat şi ne va ajuta pe noi să avem o evidenţă clară a consumului”, a mai declarat Avram. În plus, în cadrul acestei campanii demarate de operatorul de apă şi canal va fi popularizat şi serviciul prin care consumatorii sunt anunţaţi cu privire la restricţiile impuse de avarii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

6 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

6 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

6 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

6 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

6 ore ago