Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului îşi continuă campaniile prin care încurajează clienţii să-şi facă un cont on line în care să primească factura lunară, să comunice consumul şi să facă plata fără a mai merge la casierii. Ca urmare, numărul celor care au optat pentru sistemul on-line este în creştere, iar pandemia a avut un rol în a-i determina pe consumatori să se orienteze către sistemul modern de plată.
„Începând din martie, conturile on-line s-au dublat, dar încă sunt doar 10 la sută dintre abonaţii noştri. Avantajele contului se ştiu. Abonaţii îşi pot da astfel citirea, pot face plata on-line, pot avea un istoric al facturilor şi, având cont on-line, pot trimite reclamaţiile şi nemulţumirile lor. Asta ne ajută să putem interveni şi să remediem defecţiunile”, explică Cristian Ionică (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Sistemul este intens promovat încă de la implementare, iar angajaţii operatorului de apă şi canal din Valea Jiului împreună cu conducerea societăţii le explică abonaţilor toate avantajele. În plus, plata facturii prin sistemele de plată electronice sunt scutite de la comisioane, la fel ca şi în cazul metodei clasice de plată, acestea fiind acoperite de către operator.
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…