Categories: Actualitate

Apa Prod SA Deva, prezentă cu stand la Expo Apa România

„Apa Prod SA Deva participă, în aceste zile, la Expo Apa – cel mai important eveniment de profil din România.

Expo Apa este o acţiune dedicată tuturor specialiştilor din domeniul apei – operatorilor de alimentare cu apă şi canalizare, furnizorilor de echipamente şi nu în ultimul rând publicului larg interesat de îmbunătăţirea performanţelor tehnice şi manageriale ale sectorului.
Este pentru al doilea an când operatorul regional Apa Prod SA Deva participă la eveniment cu stand de prezentare.
„Este un eveniment important pentru noi, la care participăm în fiecare an. Faptul că, de doi ani, avem şi un stand de prezentare a societăţii, în cadrul Comitetului Teritorial Vest, este un plus pentru societatea noastră, deoarece avem ocazia să ne prezentăm proiectele şi investiţiile realizate. De asemenea, avem ocazia să vedem care sunt cele mai noi tehnologii şi materiale folosite în sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare prin care putem eficientiza activitatea societăţii şi putem creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor noştri”, a declarat Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al societăţii,
La acest eveniment participă operatorii de apă şi canalizare din întreaga ţară şi furnizorii de echipamente şi tehnologii dedicate apei. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Si tarifele cand le majorati?
    Sau cand puneti tva la Apa uzata ca si la cea curata?
    Probabil niciodata?!

  • Uau... dacă vă uitați cu atenție,undeva pe masă, în stânga,la margine, se văd abonamentele pentru statia de epurare Hunedoara sau mi se pare mie ?!?

Recent Posts

Cum a devenit România un hub tehnologic în curs de dezvoltare în Europa?

România este uneori numită “the rising techhub of Europe” - anume hubul tehnologic în creștere…

2 zile ago

Nepăsare sau gafă? Liberalii hunedoreni, fără omagiu pentru Eroii României

Ziua Eroilor este un moment de profundă reverență și recunoștință, când comunitățile din întreaga țară…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

3 zile ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

3 zile ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

3 zile ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

3 zile ago