Categories: Comunitate

Apa potabilă, aurul curat al comunei Lelese

Magdalena Şerban

Dacă ar fi să se rezume la problema capitală a anului 2010, primarul comunei Lelese, Ciprian Achim (foto) ar sublinia situaţia complicată a alimentării cu apă. La care, evident, se mai adaugă alte şi alte nemulţumiri.

Nevoi normale, cazuri speciale

„Comuna Lelese este într-o postură mai nefericită, deoarece aici nu există fântâni, situându-ne pe un zăcământ de talc şi dolomită, care nu reţine apă. Prin urmare, suntem nevoiţi să apelăm la angajaţii minei, care, cu ajutorul unor instalaţii speciale, aduc apa de la o distanţă de trei kilometri de comună şi de la o adâncime de cca 300 de metri. Nu au fost întreruperi până acum, dar să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva, pentru că e ca un fir de aţă şi apa asta, dacă se rupe, greu se mai înoadă. Am reuşit să aducem din străinătate, cu mari eforuri şi garantând cu buna noastră credinţă, ţinând cont că încă nu le-am achitat, utilajele necesare alimentării cu apă, însă condiţiile meteo neprielnice întârzie montarea acestora. Ne este frică pe o vreme ca aceasta să începem lucrarea. Sperăm că se mai îndreaptă, deşi iarna dă semne că abia s-a instalat. Dacă nu, rămâne să definitivăm la anul’’, spune edilul Ciprian Achim.

Un 2011 cu finalizări

Despre anul ce se încheie, edilul nu se arată prea mulţumit: „A fost cel mai greu an de când sunt primar. Sper însă că în 2011, vom finaliza proiectele demarate: cele depuse pe Măsura 125, A şi B (drumuri de exploataţii agricole şi forestiere), asfaltarea în Lelese şi Runcu Mare, să avem, în sfârşit, propria instalaţie de apă, astfel încât să nu mai depindem de nimeni şi mai ales, să le mai pot da de lucru, oamenilor din sat, prin programul finanţat de guvern şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, pentru curăţarea păşunilor. În rest, mă gândesc la asfaltarea drumului judeţean la Lelese, dar pentru acest lucru, avem nevoie de ajutorul Consiliului Judeţean“, a adăugat primarul. Cu toate că suntem tentaţi ca avuţia oamenilor să o raportăm la diferite plusuri materiale, aici sunt cei mai bogaţi oameni din judeţ: lipsiţi de bani, majoritatea vârstnici, cu dureri mari şi nevoi multe, dar cu cele mai curate rugăciuni şi colinde, din câte există: „Legătura cu Dumnezeu şi-o face fiecare, în felul său, iar durerile au învăţat să şi le aline tot singuri, fără doctori, aceştia fiind deja un lux’’, încheie Ciprian Achim.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

3 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

3 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

3 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

3 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

3 ore ago