Categories: Actualitate

Aniversare la Orăştie

Ieri, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) în colaborare cu Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Orăştie au celebrat aniversarea a şase decenii de la înfiinţarea muzeului din oraşul Paliei.
Evenimentul aniversar a beneficiat de un program din care nu au lipsit vizitarea expoziţiilor, un vernisaj intitulat sugestiv „Cetatea Orăştiei” – organizat la vechea Sinagogă, o sesiune festivă găzduită de Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din localitate, precum şi o masă rotundă, având ca temă principii, metodologii şi tehnici în valorificarea patrimoniului muzeal. Iubitorii de istorie şi oficialităţile au făcut front comun, în cadrul unei acţiuni ce se va dovedi, în timp, o altă filă…de istorie.
„Secţia de la Orăştie a fost cândva un muzeu de sine stătător, dar din 1990, a fost preluată de către Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi cred că a parcurs în aceşti ani, etape importante şi valoroase din punct de vedere ştiinţific. Pentru noi, ca instituţie de cultură, muzeul din Orăştie reprezintă un pilon important, având în vedere că zona va deţine un interes maxim, prin preluarea Cetăţilor Dacice în administrarea CJ Hunedoara. În anul ce vine, va fi acordat un buget special restaurării şi reparaţiilor necesare, pentru a oferi un şi mai mare potenţial muzeului din Orăştie. Fără sprijinul nostru şi al CJ, nu ar putea să se dezvolte singur. Chiar am propus noului primar de aici ca împreună să gândim un circuit turistic al Orăştiei. E momentul pentru un protocol solid, cu buget comun şi termene clare, pentru a transforma zona într-una turistică“, a precizat Liliana Ţolaş (foto), directorul MCDR Deva. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

18 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

18 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago