Categories: Gura lumii

Gura lumii 28.09.2012

Gurile rele spun că oamenii dintr-o localitate aproape uitată de lume, de prin Ţara Moţilor, sunt supăraţi foc de la o vreme-ncoace, pentru că au fost lăsaţi cu ochii-n soare de către primarul (re)ales. Cică la-nceputul verii, cât a fost campania de lungă, acesta s-a tot bătut cu pumnu-n piept că le asfaltează şi lor amărâtul de drum pe care-l au, dar vezi să nu! Lucrările au fost demarate, chiar înainte de alegeri, iar oamenilor nici nu le venea să creadă că, în sfârşit, vor vedea şi ei drumul asfaltat. Că doar, mare lucru nici n-ar fi de făcut, ci doar mai trebuia turnat nişte asfalt şi drumul este ţais. Dar, după ce toată nebunia cu alegerile s-a încheiat, iar vechiul edil s-a văzut, din nou, stăpân peste primărie, muncitorii şi-au strâns repejor uneltele şi duşi au fost, lăsând lucrarea nefinalizată. Iar primarul spune că acum nici nu mai are rost să se mai lucreze la drum, pentru că-i toamnă, şi nici nu ştii când începe să plouă.

Angajaţii unei firme de taximetre dintr-un mare municipiu din judeţ au intrat în gura cârcotaşilor, după ce tot mai mulţi pasageri observă cum se chinuie ei să facă economie la combustibil. Cică, de când treaba nu mai merge la fel de bine ca în anii trecuţi, şoferii circulă cu motorul oprit de câte ori pot. Adică de câte ori coboară vreo stradă în pantă. Problema este că, astfel, clienţii ajung mai greu la destinaţie. Iar când ajung, li se mai şi cer sume mai mari decât de obicei, dar care nu pot fi atestate de nici un fel de bon fiscal. Iar asta, tot pentru că taximetriştii încearcă să-şi pluseze veniturile pe spinarea patronului şi a bieţilor clienţi. Mai mult, se pare că recent, un pasager nemulţumit de serviciile oferite s-a dus la dispeceratul firmei, să depună o plângere. Doar că, nici aici nu a avut parte de o trataţie mai bună, căci duduia peste care a dat i-a arătat, sictirită, un caiet de reclamaţii, şi i-a spus să-şi scrie nemulţumirea acolo, dacă mai găseşte vreun loc liber.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Jandarmul Marius Nicula a obținut locul I la Competiția de Brazilian Jiu Jitsu a Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Publică

Jandarmul hunedorean a reprezentat cu succes unitatea noastră, precum și Jandarmeria Română, în cadrul competiției…

3 ore ago

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

2 zile ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

2 zile ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

2 zile ago