Categories: ActualitateFlash

Animalele sălbatice au început să circule pe ecoductul de la Brănişca

Mircea Crivăţ

Se poate spune că ecoductul construit pe Lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva îşi demonstrează utilitatea. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei WWF România, aici pot fi observate urme de animale sălbatice care au traversat ecoductul de la Brănişca, primul pod verde din România construit pe o autostradă.

„Deşi este construit recent şi animalele au nevoie de timp să-şi ajusteze traseele, ecoductul este deja circulat intens de speciile sălbatice din zonă, precum căprior, porc mistreţ, pisică sălbatică, viezure. Pentru a supravieţui, animalele au nevoie de conectivitate. Podurile verzi le pot oferi acest vital «permis de liberă trecere» peste autostradă. Iar pentru şoferi – siguranţă sporită”, au afirmat cei de la WWF România, organizaţie implicată în protejarea naturii, care a publicat imagini cu urmele animalelor sălbatice de pe ecoduct.
Lucrările la Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva au început în primăvara anului 2014, între satele Brănişca şi Bretea Mureşană. Atunci, un deal acoperit cu pădure a fost excavat şi terasat, pentru a face loc autostrăzii. După cinci ani, se poate vedea primul ecoduct al acesteia. La marginea comunei Bărnişca, autostrada A1 a fost dotată cu două tuneluri, câte unul pe fiecare sens, având o lungime de aproximativ 100 de metri. Iar deasupra lor a fost amenajat un culoar de trecere a carnivorelor mari. Ecoductul, mărginit de panouri metalice, lasă loc pentru deplasarea animalelor dintr-o parte în alta a autostrăzii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Municipiul Deva consolidează dialogul și oportunitățile de colaborare cu Republica Austria

Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…

34 de minute ago

Primăria Municipiului Deva și serviciile de specialitate continuă acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…

40 de minute ago

Complexul Aqualand Deva rămâne temporar închis pentru lucrări de mentenanță și modernizare

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…

41 de minute ago

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

19 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

19 ore ago