Toma Coconea (foto) continuă cursa infernală de peste 1.000 de kilometri către pontonul din Monaco. O clasare în „Top 10“ este la îndemâna sportivului hunedorean, care se identifică cu competiţia extremă.
Canicula le-a creat probleme
Elveţianul Christian Maurer este marele câştigător al Red Bull X-Alps 2019, după ce şi la ediţia de acum doi ani câştigase titlul fără prea multe dificultăţi. Maurer a ajuns pe pontonul de finish de la Monaco, după 10 zile în care a zburat cu parapanta peste 1.500 de kilometri şi s-a căţărat alţi 413 km. Ultimii kilometri i-au creat însă probleme, din cauza temperaturilor caniculare. Multiplul campion a fost nevoit să zboare din ”deal în deal” şi nu dintr-o bucată, aşa cum îi place, până să atingă şi ultimul punct de control.
Toma luptă în continuare
Chiar dacă primele trei poziţii nu mai sunt o ţintă, Toma Coconea îşi continuă aventura pentru un loc onorant. Până la linia de sosire mai avea ieri circa 250 de kilometri şi un „night pass“ neutilizat. „A 10-a zi de Red Bull X-Alps ne aduce şi mai aproape de Monaco! Astăzi am atins punctul de control 10 de la St. Hilaire, Franţa şi cu motoarele turate la maxim pornesc către Monte Viso (3.784 metri), Italia, cel de al 11-lea punct. Să-i dăm bătaie!”, le spunea Coconea, ieri, fanilor care-l urmăresc pas cu pas. Vremea capricioasă care s-a abătut asupra întregii Europe a făcut şi mai grea întrecerea din Alpi. Astfel, Toma a fost nevoit să zboare într-o zi cu temperaturi aproape de îngheţ, cu ninsoare, ca a doua zi să înfrunte, tot în zbor, temperaturi caniculare. „În ziua 7 de concurs, cea în care Tomi a urcat pe Vârful Titlis (3.045 metri) şi a atins şi punctul Eiger (3.970 metri), în zbor, a fost cu zăpadă, ninsoare şi frig. Toma nu doar că rezistă la efortul fizic şi odihnă puţină, ci se şi adaptează constant, cu determinare, la temperaturi total opuse şi condiţii grele“, au arătat suporterii parapantistului din Petroşani.
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…