Categories: ActualitateFlash

Ani grei de puşcărie pentru traficanţii de droguri

Natalia Bumbac

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa într-un dosar în care patru hunedoreni sunt judecaţi pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de droguri, înşelăciune şi alte infracţiuni. Dosarul a fost trimis în judecată la începutul anului 2016, avându-i ca inculpaţi pe Petre Minodor Hotărîş (foto stânga), zis „Culă”, Nicolae Moraru, Sebastian Stelian Cătălin şi Erwin Gur Mustafa (foto dreapta).

Nu erau la prima condamnare
Dintre toţi, cu pedeapsa cea mai blândă s-a ales Gur Erwin Mustafa. Acesta a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare pe o perioadă de trei ani. Sebastian Cătălin a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. Cu o pedeapsă mai grea s-a ales Nicolae Moraru. Barbatul a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, la care s-au adăugat doi ani de închisoare cu suspendare, primiţi într-un alt dosar, beneficiul suspendării fiindu-i revocat. Astfel încât, bărbatul va avea de executat, în total, şase ani şi patru luni de detenţie. Într-o situaţie similară se află şi Petre Minodor Hotărîş, care a primit o condamnare de patru ani şi opt luni de închisoare cu executare în acest dosar. Bărbatul mai avea o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare care i-a fost aplicată într-o altă cauză. Beneficiul suspendării i-a fost revocat, iar cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă finală de şase ani şi opt luni de închisoare cu executare. Instanţa le-a mai interzis celor patru exercitarea anumitor drepturi civile pe o perioadă de doi ani. De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea unor sume de bani şi a unor cantităţi de droguri pentru a fi distruse. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Aveau pastile Ecstasy
Reamintim că la începutul anului trecut, Petre Minodor Hotărîş, zis „Culă“, din comuna Ilia şi Erwin Mustafa Gur, din municipiul Deva, au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Aceştia au fost săltaţi de mascaţi la primele ore ale dimineţii, în urma unor percheziţii organizate de poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată. Înainte de sărbătorile de iarnă, cei doi hunedoreni au fost opriţi în trafic de poliţişti, în apropiere de municipiul Petroşani, fiind percheziţionaţi. La acel moment, oamenii legii nu au avut suficiente dovezi pentru a-i reţine, astfel că traficanţii au fost lăsaţi să plece. Cazul a rămas în atenţia procurorilor, până la descinderile oamenilor legii la locuinţele celor doi, unde au fost găsite aproximativ 100 de pastile de Ecstasy, motiv pentru care a fost reţinuţi şi arestaţi preventiv. În aceeaşi perioadă au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv şi ceilalţi doi bărbaţi judecaţi în dosar, anchetatorii constatând că făceau parte din aceeaşi grupare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pera i-a sifonat pe astia. Cind o sa mearga si el la pirnaie( cit de curind) o sa i-o traga astia la bot. Ha ha ha

  • Papagalilor care va bucurati de necazurile altora in cazul lor au scapat bine voi cand veti fi in astfel de situatii veti suge pula in PUSCARIE

    Cula a stat 10 Luni preventiv + 8 Luni la DOMICLIU si mai face 1 an inchis doar
    Erwin 8 Luni preventiv si va fii ACHITAT

    deci sunteti niste frustrati ca Cula si Erwin o duc bine

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

20 de ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

o zi ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

2 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

2 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

2 zile ago