Angela a dat Prefectura pe Primăria Vulcan

Carmen Cosman

Angela Stoica (foto) a decis să decline oferta PDL Hunedoara, de a candida la funcţia de subprefect. Viceprimarul municipiului Vulcan a recunoscut că s-a consultat şi cu colegii din organizaţia Vulcan.

Continuă proiectele
Viceprimarul municipiului Vulcan, Angela Stoica, s-a retras din cursa pentru postul de subprefect al judeţului Hunedoara, rămas vacant după ce Dorin Gligor a demisionat, pentru a deveni preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL. Pentru această funcţie au fost vehiculate trei nume, confirmate de Dorin Gligor, respectiv Angela Stoica, Ioan Inişconi şi Florian Toma. Dar, viceprimarul din Vulcan, care este şi vicepreşedinte al partidului la nivel judeţean, a ales să nu mai candideze. Aceasta spune că vrea să ducă la bun sfârşit programele demarate pentru municipiul Vulcan şi afirmă că decizia a fost luată şi după consultarea cu colegii de partid din organizaţia municipală Vulcan. „Pentru mine, era mult mai bine ca subprefect, era o onoare. Dar, eu am ales să rămân în continuare cu echipa, din cel puţin două motive. Suntem la final de mandat şi am dat o direcţie în municipiul Vulcan, şi politică, şi administrativă. Trebuie să continuăm proiectele demarate, în tandem cu primarul Gheorghe Ile, cu care am făcut o echipă deosebită, iar în al doiea rând, colegii mei nu-şi doreau să plec din toate punctele de vedere, dar mai ales din punct de vedere politic. PDL trebuie să fie o forţă în municipiul Vulcan”, a  explicat Angela Stoica motivele care au determinat-o să aleagă primăria, în detrimentul Prefecturii.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Greu la Deva pentru Mitza-baston fara Ile-toiag.Tandemul perfect.Cum drac sa plece din Vulcan ,cind aici inca mai e de jefuit ?

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

3 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

3 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago