Astfel, potrivit analizei efectuate de echipa managerială, titlul de ”Angajat al lunii martie” a fost atribuit unui număr de trei angajaţi din diverse sectoare de activitate de la ASVJ, după cum urmează:
Emil Babău, mecanic în cadrul Staţiei de tratare a apei de la Valea de Peşti;
Gheorghe Marin, sudor în cadrul Secţiei de Apă-Canal de la Petroşani;
Sorin Butan, tehnician în cadrul Laboratorului de metrologie;
Acestora li se alătură întreaga echipă a Laboratorului de Metrologie, formată din Vasile Cristian Niţă, Sorin Butan şi Gabriela Liliana Rusu, cărora le-a fost atribuit titlul de ”Colectiv al lunii martie”.
Premianţii lunii martie de la Apa Serv au fost felicitaţi ieri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul central al operatorului regional de apă şi canalizare de la Petroşani, fiindu-le înmânate diplome de merit şi o primă în bani.
”Fiecare moment în care ne întâlnim cu salariaţii noştri a căror activitate a fost evidenţiată este, pentru mine şi pentru colegii mei din echipa de management de la Apa Serv un moment de bucurie. E o bucurie ce rezidă din satisfacţia că, în cadrul echipei noastre, avem oameni care-şi fac cu devotament şi profesionalism datoria la locul de muncă şi care fac cinste întregii noastre echipe. Îi felicit pe laureaţii lunii martie, le mulţumesc şi-i invit să-şi păstreze dorinţa de muncă şi puterea de muncă, la acelaşi nivel, şi în continuare”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. (Biroul de presă al Apa Serv Valea Jiului)
Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…
Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…
Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agresive, fără un…
O instanță de judecată a dat dreptate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…
Magdalena Șerban Aşezările din Pădurenime păstrează încă atmosfera pitorească a deceniilor trecute. Nedeia în Ținutul…