Categories: ActualitateFlash

Angajaţii de la CEH primesc salarii compensatorii

Oana Mihnea

Energeticienii şi minerii care vor disponibilizaţi de la CEH vor primi un venit în completare, după ce Guvernul a modificat Ordonanţa de Urgenţă privind aplicarea unor  măsuri de protecţie socială celor disponibilizaţi prin concedieri colective.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin aceste modificări, s-a stabilit ca pe lângă măsurile de protecţie socială acordate de companii, pentru atenuarea impactului social, angajaţii disponibilizaţi ca urmare a reducerii activităţii celor două societăţi energetice să primească şi venit lunar de completare. Potrivit OUG nr. 36/2013, venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere şi nivelul indemnizaţiei de şomaj. Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, respectiv pe 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între trei ani şi până la 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani, 22 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 25 ani şi 24 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani.
După publicarea în Monitorul Oficial a acestui act normativ, vor fi elaborate proiecte de Hotărâre pentru punerea în aplicarea a măsurilor de protecţie sociale stabilite prin Ordonanţa de urgenţă adoptată ieri, în baza Planurilor de disponibilizare aprobate în condiţiile legii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Mineri si energeticieni, bucurati-va, cantati si dansati ! Acest Guvern "nenorocit" va da salarii compensatorii deoarece Natalia Intotero i-a pus lui Dacian Ciolos sula-n coaste si acesta din urma tremurand a cedat presiunilor singurei deputate care se intereseaza de soarta oamenilor din judet. Doamna Natalia este doamna noastra, singura careia ii pasa de noi. Ura, Ura, Ura!

  • Bai fra' Leti', ai minte de muiere ?!! ca dealtfel habar nu ai despre ce vorbesti.
    PSD si mai ales papadia (Natalita) sa taca drek' din gura, ca PSD a adus CEH-ul unde este, si nu se opresc.

    Ai putintica rabdare sa vezi de au facut la Bucuresti Nastase si DIP in energetica si apoi o sa iasa si marlaniile PSD iste din judet la iveala in legatura cu CEH.

    Ce am spus nu are nimic cu campania electorala in curs de desfasurare. Rog latraii analfabeti sa se abtina.

  • Iubitule Ali Babba, eu am minte de muiere iar tu ai minte de...barbat. Ce pacat ca esti misogin si ce pacat ca nu stii sa citesti si, mai ales, sa interpretezi un text. Ceea ce am scris eu acolo e ironie in stare pura la adresa printesei rosii. Tu nu-ti dai seam ca papadia natalia nu putea influenta decizia Guvernului absolut de loc ? Sigur, latraii analfabeti sa se abtina. Vor latra semianalfabetii fundamentalisti.

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

3 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

3 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

o zi ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

o zi ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

o zi ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago