Administratorul societății a fost somat de către polițiștii de la Rutieră să comunice cine s-a aflat la volanul unui autovehicul al firmei, pentru a putea aplica o sancțiune în baza unei abateri de la legislația rutieră. N-a dat curs și a fost amendat cu 14.500 de lei. A scăpat însă de plata sancțiunii.
Vina pentru neexecutarea sancțiunii contravenționale aparține chiar celor care au aplicat-o, pentru că nu s-au asigurat că procesul verbal ajunge la cel incriminat. Polițiștii au constatat abaterea în anul 2019, dar cel incriminat a susținut că a aflat de amendă doi ani mai târziu. Prin urmare, administratorul societății din Uricani a cerut Judecătoriei Petroșani să constate că este prescrisă executarea sancțiunii contravenționale, în sumă de 14.500 lei. A motivat că procesul verbal nu a fost comunicat în termenul de două luni de la data aplicării sancțiunii, ci doi ani mai târziu de către compartimentul impozite și taxe a Primăriei orașului Uricani împreună cu titlul executoriu, somația și notificarea de plată. În replică, IPJ Hunedoara a susținut că a trimis prin poștă procesul verbal, dar le-a fost restituit. ”Deși a fost avizată și reavizată, petenta nu s-a prezentat pentru ridicarea corespondenței, astfel încât la data de 07.12.2019 s-a procedat la comunicarea prin afișarea procesului verbal contravențional la sediul petentei”, se arată în dosar. Judecătorii n-au putut lua în considerare apărarea IPJ-ului potrivit căreia este culpa reprezentanților firmei amendate că nu s-au prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței. ”S-a stabilit prin Decizia nr.10/2013 a ICCJ (RIL) ceea ce contează este momentul la care contravenientul ia cunoștința efectiv de procesul verbal contravențional, rămânând astfel în sarcina organului constatator să se asigure că procesul verbal este comunicat astfel încât în termenul de două luni de la încheierea sa, să poată ajunge la cunoștința contravenientului indiferent în ce variantă (scrisoare recomandată sau proces verbal de afișare)”, au motivat magistrații decizia prin care au constatat prescrisă executarea sancțiunii. (M.Gânju)
Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…
„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atingerea Polului Sud Geografic, următoarea mea mare provocare este…
Șeful unei asociații dintr-o urbe din regiune a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…
Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…
Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…
Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au investit în pregătirea, brevetarea și menținerea…