Categories: Actualitate

Amendaţi că au transportat bani fără pază

Un polițist aflat în control la Oficiul Zonal Poștal Hunedoara a stabilit că s-a făcut un transport de valori fără a se respecta legislația și a aplicat o amendă de 10.000 de lei.

Fără pază
Conducerea Poștei Române a cerut anularea amenzii pe motiv că procesul verbal este lovit de nulitate. ”În moti­varea solicitării sale, patenta a arătat că organul de poliție, în urma con­trolului efectuat la Oficiul Zonal Poștal Hunedoara, a stabilit că persoana juridică Compania Națională Poșta Română a efectuat un transport al valorilor monetare în cuantum de 456.000 lei cu autospeciala de trans­port valori, fără personal de pază propriu sau agenți ai unei firme spe­cializate de pază și protecție înarmați cu arme de foc în condițiile legii. Agentul de poliție a folosit exprimarea la timpul trecut „a efectuat transpor­tul”, deși constatarea a avut loc înainte de plecarea în cursă. Prin urmare, fapta pentru care patenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 10.000 de lei nu avusese loc. Practic, s-a înve­derat că agentul de poliție s-a prezen­tat la sediul Oficiului Zonal Poștal Hunedoara în perioada de timp în care se pregăteau pentru expediere sacii cu trimiteri poștale și pe baza unui docu­ment denumit „Factura trimiterilor de mesagerie” a concluzionat a priori că urmează să se efectueze un transport cu mai multe gropuri cu un total de 456.000 lei”, se arată în dosarul în care poștașii au cerut să le fie anulată amenda.

A respins
solicitarea
IPJ Hunedoara a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menți­nerea procesului-verbal așa cum a fost întocmit. ”În fapt, s-a arătat că așa cum rezultă din raportul agentului consta­tator, nici unul dintre membrii echipa­jului de transport cu valori nu este dotat cu armă de serviciu, în pofida faptului că suma de bani transportată este în cuantum de 456.000 lei. Așa­dar, s-a considerat că sancțiunile apli­cate de agentul constatator reflectă circumstanțele existente la momentul încheierii procesului-verbal de contra­venție şi nu se impune înlocuirea a­menzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului”, se mai arată în dosar. Instanța a respins ca neîntemeiată plân­gerea contravențională și a men­ținut sancțiunea. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Circ la post din re­giu­nea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tu­peul să-și…

12 ore ago

Bulina albă

Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

12 ore ago

Bulina neagră

B. Maria din Petrila Pentru că a fost trimisă în judecată pentru lovire și alte…

12 ore ago

Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Judeţean şi Prefectură

Dezvoltarea relaţiilor economice şi insti­tuţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată,…

12 ore ago