Comisia de eliberare de la Penitenciarul Bârcea a amânat ieri, cu două luni, decizia în cazul solicitării de eliberare mai devreme de termenul stabilit a lui Ioan David, Marius Brelian şi Marian Diaconu, arestaţi în dosarul „Spumă şi Bibanu”. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Ionuţ Dubar, comisia a amânat hotărârea cu patru luni. Este pentru a doua oară când cei patru intră în comisia de eliberare, după ce în 26 martie, aceasta a respins solicitările lor. Tot în comisia respectivă va intra în luna iunie Florin Podea. În schimb, Adrian Hărăstăşan şi Marian Cristian Lechinţan, care fac parte din acelaşi grup infracţional, se vor prezenta în faţa comisiei de eliberare de la Penitenciarul Popa Şapcă, din Timişoara, unde ei se află închişi. (S.Popa)
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…