Categories: Actualitate

Alungarea electoratului

Volodia Macovei
Convingerea mea şi a altor jurnalişti şi analişti că miza europarlamentarelor din 25 mai 2014 este extrem de mică şi electoratului român i se refuză dreptul de a şti ce votează, de a şti care sunt temele fierbinţi ale acestui moment electoral european, de a pricepe rostul şi posibilităţile de acţiune ale parlamentarului european, într-un cuvânt de a vota înţelegând ce face, este întărită în fiecare zi de discuţiile cu oamenii.
Zilele acestea am reuşit să discut cu mai multe persoane din mediul rural hunedorean. Mă aşteptam să aflu că se cunosc extrem de puţine despre alegerile europarlamentare, despre candidaţi, despre miza votului. Dar nu mă aşteptam să aflu că, în foarte multe locuri, prin comunele hunedorene, alianţele, formaţiunile politice înscrise în cursă nu au mers deloc, nu am pus în poarta oamenilor un cât de mic material de informare. Iar acest lucru arată un dezinteres greu de explicat altfel, decât prin faptul că politicienii nu au chef de această campanie electorală, de stat la discuţii cu oamenii.
Am găsit oamenii de la ţară care erau convinşi că votează primarul comunei şi consilierii locali. Aici ar putea fi şi posibilul interes al politicienilor ca locuitorii satelor hunedorene să facă o confuzie gravă, din lipsă de informare, considerând aceste alegeri altceva decât sunt şi votând cam ce le spune primarul. Evident, confuzia există şi în oraşele hunedorene, numai că aici accesul la informaţie e mai bun, politicienii mai dau câte-o raită pe străzi, prin cartiere, se mai organizează câte-un miting.
Una peste alta, alegerile de duminică vor sta sub spectrul confuziei generalizate, confuzie accentuată nu doar de lipsa de informaţii aplicate, corecte privind acest scrutin, ci şi de faptul că discursurile electorale şi faptele puterii sunt cantonate doar în promisiuni electorale specifice alegerilor locale şi generale, dar şi în fapte ce seamănă bine cu pomana electorală, cu mita electorală mascată. În aceste condiţii, nimeni nu-i poate critica pe cei care vor lipsi de la vot, fie din neştiinţă, fie din confuzie, fie din silă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

16 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

22 de ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago