Categories: ActualitateFlash

Ce spun hunedorenii despre calitatea vieţii în oraşele lor

Volodia Macovei

Câteva date cuprinse într-o analiză făcută de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, privitoare la calitatea vieţii în localităţile urbane din regiunea noastră, oferă o perspectivă interesantă şi asupra situaţiei din oraşele judeţului Hunedoara. Din localităţile prezente în studiu, am ales, spre exemplificare, Deva, Hunedoara, Petroşani, Brad, Haţeg, Călan şi Geoagiu.
Nemulţumiţi de starea mediului
Studiul ADR Vest s-a desfăşurat în perioada septembrie 2012 – martie 2013, în cadrul proiectului „Creşterea impactului utilizării Fondurilor structurale asupra calităţii vieţii locuitorilor din Regiunea Vest”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT). Din ţintele chestionarelor folosite în această analiză, am ales doar câteva, pe care le considerăm mai interesante, respectiv siguranţa cetăţeanului, starea mediului, asistenţa sanitară, asistenţa socială, pieţe agroalimentare, mediu economic şi petrecerea timpului liber.
Referitor la siguranţa cetăţeanului, din perspectiva locuitorilor oraşelor puse în discuţie, în cea mai bună situaţie s-ar afla oraşele Petroşani, Călan şi Haţeg, la polul opus, respectiv un grad mic de încredere, fiind Deva şi Hunedoara.
În ceea ce priveşte starea mediului, hunedorenii spun că cea mai bună situaţie ar fi la Haţeg, iar o situaţie proastă, din acest punct de vedere, ar fi mai ales în Deva, Hunedoara şi Petroşani.
Din punctul de vedere al asistenţei sanitare, se pare că oamenii consideră o situaţie bună în Deva, Petroşani şi Haţeg, iar lucrurile ar sta mai prost în Călan şi Brad.
Marea problemă a asistenţei sociale, dificilă pentru toate comunităţile hunedorene, pare să fie rezolvată mai bine în Brad şi Haţeg, dar ceva mai slab în Petroşani, Hunedoara şi Deva.
Stăm prost peste tot la mediul economic
Referitor la serviciile furnizate prin pieţele agroalimentare, hunedorenii se declară mai mulţumiţi de cele din Deva, Hunedoara şi Petroşani, la acest punct stând mult mai slab Haţegul.
Analiza mediului economic din localităţile vizate arată o situaţie foarte proastă cam peste tot, dar nemulţumirile par să fie mai mari în Petroşani, Hunedoara, Călan şi Deva, într-o situaţie mai fericită fiind oraşul Geoagiu.
Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte posibilităţile hunedorenilor din mediul urban de a-şi petrece timpul liber, topul cuprinde, în partea superioară, Deva, Bradul şi Geoagiu, la polul opus situându-se Hunedoara, Călan şi Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

11 ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

o zi ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago