Fostul director general al Complexului Energetic Hunedoara, Costel Alic (foto), este de astăzi consilier al şefului companiei. Ieri, Consiliul de Administraţie al CEH a votat pentru înlocuirea din funcţie a lui Alic, după ce ministrul Energiei, Constantin Niţă, a dat un ordin în acest sens. În locul lui Alic, la conducerea CEH a venit tot un social-democrat, Daniel Andronache, fostul director general al Companiei Minvest Deva. Iniţial, era stabilit ca Alic să rămână pe funcţia de director al Termocentralei Mintia, din cadrul CEH. Dar, până la urmă, a fost numit consilier al noului şef al CEH. „Există un director al Termocentralei de la Mintia, Marcel Manga, nu am schimbat nimic în prima zi de lucru, nu era normal. Întâi, voi face o analiză a eficienţei organizatorice, apoi voi lua măsuri. Trebuie să văd unde să intervin”, a declarat Daniel Andronache pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (S. Popa)
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…