De astãzi, Daniel Andronache conduce CEH

Noul director general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Daniel Andronache (foto), îşi va prelua astăzi postul, după ce Adunarea Generală a Acţionarilor a luat act de decizia ministrului delegat pentru Energie privind numirea unui nou şef aici.
Ministrul Constantin Niţă a hotărât, în urmă cu câteva zile, să-l revoce din funcţia de director general al CEH pe Costel Alic şi să-l numească pe acest post pe directorul Companiei Minvest Deva, Daniel Andronache. Marţi, AGA de la CEH a luat act de decizia ministrului, de înlocuire a directorului general, iar astăzi, se va întruni Consiliul de Administraţie, urmând ca Daniel Andronache să-şi intre în noul rol, la şefia CEH. Postul de director general al CEH revine social-democraţilor, la fel ca şi conducerea Companiei Minvest. Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, a declarat că va convoca o şedinţă, pentru a decide, împreună cu colegii de partid, cine va fi nominalizat la conducerea Companiei Minvest Deva, după plecarea lui Andronache de acolo. Nistor susţine că Alic va rămâne director al Termocentralei Mintia. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

o zi ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

o zi ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

3 zile ago