Categories: Sport

Alexandra Maier, fostă campioană la atletism, un arbitru de fotbal de perspectivă

        Au mai rămas puţine zile până la debutul în noul sezon competiţional la nivelul celor două ligi, a patra şi a cincea , de fotbal, gestionate de către AJF Hunedoara, ca şi în celelalte competiţii adresate juniorilor şi copiilor.
Asociaţia a organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului un curs de formare pentru arbitri. Mulţi au fost înscrişi, dar au rămas mai puţini, deoarece participanţii au constatat că nu este, totuşi, chiar aşa de uşor să fii arbitru de fotbal. Aşa că, pentru viitorul sezon, competiţiile fotbalistice din judeţ vor fi arbitrate de câţiva dintre tinerii care au de acum experienţă şi care au trecut prin emoţiile debutului.
Ca urmare, ne-am propus ca în numerele viitoare să îi prezentăm pe câţiva dintre arbitrii tineri cu care ne vom întâlni la competiţiile fotbalistice programate pe stadioanele din judeţ.
Debutăm astăzi cu o… domnişoară arbitru, Alexandra Maier (foto), care şi-a aniversat recent ziua de naştere. A dorit să fie arbitru deoarece are o pasiune specială pentru jocul de fotbal. Încă de mic copil a urmărit meciurile de fotbal la televizor, sau în tribunele stadionului şi a comentat, apreciind fazele litigioase din partidele respective.
Reporter: Ai practicat vreun sport, înainte să obţii carnetul de arbitru?
Alexandra Maier: Am practicat atletismul timp de nouă ani, disciplină sportivă care m-a ajutat mult să mă dezvolt armonios, cu o minte sănătoasă.Am fost campioană naţională în proba de 5.000 de metri marş şi am cucerit o medalie de argint la proba de 10.000 de metri.
Reporter: Care a fost cel mai greu meci pe care l-ai arbitrat ?
Alexandra Maier: Cred că partida dintre echipele AS Victoria Călan şi CS Inter Petrila încheiată cu scorul de 2-1. Am anulat un gol în minutul 65, pentru echipa gazdă, AS Victoria Călan, la scorul de 1-0. Au fost fluiere din tribune, vociferări din partea spectatorilor, dar la final a fost ok.
Reporter: Cum e să fii.. arbitru de fotbal şi să arbitrezi meciuri în care jucătorii sunt bărbaţi?
Alexandra Maier: Recunosc că la început mi-a fost un pic greu până sa mă obişnuiesc cu fanii înfocaţi ai fotbalului, cei care ….ştiu întotdeauna toate legile jocului, chiar mai „ bine“ decât arbitrii de la televizor. Mi s-a oferit şansa de a deveni arbitru şi nu am ezitat să urmez cursurile, iar domnul Petru Spărios ne-a ghidat mie şi altor mulţi colegi tineri, primii paşi în această activitate. Îi mulţumesc şi pe această cale.( Nicolae Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

14 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

14 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

14 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

14 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

15 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

15 ore ago