Categories: Comunitate

Al doilea mandat şi pentru primarul din Turdaş

Remi Bocşeri (foto) s-a ales cu încă patru ani pe care îi va petrece în fruntea comunităţii din Turdaş.  Acesta va avea ocazia să finalizeze noul sediu al primăriei, dar şi să implementeze celelalte programe investiţionale propuse sau deja începute.
„Vreau să reuşesc să duc la îndeplinire un proiect local mai vechi, mai exact să terminăm sediul nou al primăriei. În primul rând, ca să nu mai stăm în chirie în actuala locaţie, iar în al doilea, pentru ca activitatea administrativă să se desfăşoare în condiţii adecvate. Ne mai trebuie vestiare şi tribune la terenul de sport din Pricaz, trebuie finalizată canalizarea în acelaşi sat şi să modernizăm drumurile comunale şi vicinale. Avem peste 2.000 de locuitori, deci nu suntem presaţi de noile cerinţe ale Uniunii Europene. Pentru drumurile de câmp avem deja scris proiect şi urmează să-l depunem pe noile axe europene. Pe fonduri guvernamentale avem depus program pentru canalizare şi am cerut sprijin financiar şi pentru noul sediu a primăriei. Dacă nu ni se aprobă, ne vom chinui cumva cu finanţarea de la judeţ şi de la bugetul local. Ne-ar mai trebui încă 700.000 de lei”, a spus Remi Bocşeri, aflat la al doilea mandat în fruntea comunităţii din Turdaş.
De amintit că în 2010, Comisia de Retrocedare a Guvernului a hotărât să restituie Bisericii Reformate clădirea în care funcţionează primăria din Turdaş. Primarul locului consideră că iniţiativa unui nou sediu a fost una bună, dar proiectul e prea curajos pentru ceea ce permite bugetul. Prin urmare, necesită ajustări care însă nu se puteau face într-o perioadă de cinci ani. Proiectul a expirat în 2015, deci anul curent se pretează pentru respectivele schimbări. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Mesajul președintelui Consiliului Județean Hunedoara la 34 de ani de la înființarea instituției

Astăzi marcăm un moment important în evoluția administrativă a județului nostru: împlinirea a 34 de…

19 minute ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 ORE DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN, BĂNUIT DE FURT CALIFICAT

Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

24 de ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

24 de ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

24 de ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

24 de ore ago