Categories: Comunitate

Parcul Industrial din Hunedoara va funcţiona la capacitate maximă

Magdalena Şerban

Un nou agent economic îşi va desfăşura activitatea în cadrul Parcului Industrial Hunedora. Astfel, ultima parcelă rămasă liberă pentru societăţile interesate de concesionare va deveni indisponibilă în urma licitaţiei care va avea loc astăzi, începând cu ora 10.
„Este o firmă care iniţial a pierdut licitaţia organizată în 10 iunie. A fost pentru prima oară în istoria Parcului când s-a prezentat mai mult de un ofertant pentru aceeaşi parcelă. Celălalt competitor a licitat peste valoarea de redevenţă cu un eurocent faţă de concurent şi cu varianta de creare a cinci locuri de muncă în plus. Conform grilei de punctaj, a fost declarat câştigător. S-au înghesuit nu pentru că parcela respectivă ar ascunde zăcăminte aurifere, ci pentru că era ultima disponibilă, la acea vreme. Între timp, s-a eliberat o altă parcelă pe care îşi desfăşurau activitatea cei de la Ital Creea. Are o suprafaţă de 5.147 metri pătraţi, iar societatea interesată are ca ramură de activitate producţia de automotive (în punctele sale din Brad şi Deva). Va reveni la licitaţia de astăzi”, a precizat Valeriu Bejinariu (foto), directorul general al SC Parc Industrial Hunedoara SRL. Potrivit acestuia, la ora actuală există un singur agent economic care a înregistrat datorii către Parc, administraţia unităţii încercând să adopte cea mai bună metodă de recuperare a banilor.
„Neînjumătăţind taxa de administrare şi necrescând volumetric parcelele alocate, aşa cum am făcut, ar fi însemnat ca firmele să intre în imposibilitate de plată. Deoarece gradul de ocupare devine maxim, în anul curent urmărim să creştem eficientitatea monitorizării agenţilor economici asupra ofertelor tehnico-economice asumate în procedura de licitaţie. Prin acest pas, vizăm să-i ajutăm şi în egală măsură să-i determinăm să-şi respecte termenii asumaţi prin documentaţia depusă”, a mai precizat directorul general al Parcului Industrial Hunedoara.
De ce Parcul Industrial Hunedoara?
Pentru că:
– acordă stimulente semnificative, cum ar fi scutiri la taxe şi impozite locale pe clădiri şi terenuri, în interiorul parcului; terenurile dispun de Acord de mediu, studii geo şi topo care pot fi puse la dispoziţia investitorilor, în mod gratuit;
– oferă următoarele preţuri: Taxa concesiune (redevenţă): minimum 0,10 euro/mp/an,
Taxa administrare: 0,09 euro/mp/lună, exclusiv TVA.
– acordă următoarele facilităţi: primele 3 luni, concesionarul este scutit de la plata taxei de administrare, urmând ca diferenţa de până la 24 de luni, respectiv următoarele 21 de luni, concesionarul să achite 0,06 euro/mp/lună, fără TVA din această taxă. Din luna 25 şi până la 49 de ani se va achita o taxă de 0,09 euro/mp/lună, fără TVA.
– după îndeplinirea, timp de doi ani, a obligaţiilor contractuale, investitorii au posibilitatea de a achiziţiona parcelele care fac obiectul concesiunii, la un preţ stabilit în urma procedurii de evaluare.
– concesionarii dispun de toate utilităţile: energie electrică, gaz, apă potabilă şi canalizare, căi de acces, telefonie.
– închiriere spaţii în Sediul Administrativ la preţul de 5,25 euro/mp/lună, fără TVA. Contact: Telefon: 0354-416.553, Fax: 0354-416.555, E-mail: office@pihd.ro

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

2 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

2 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

2 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

2 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

2 ore ago