Categories: Sport

AJF Hunedoara organizează „Cupa Crăciunului”

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara va organiza în perioada 9-17 decembrie o interesantă competiţie fotbalistică pe teren redus, denumită „Cupa Crăciunului”. Turneul este destinat echipelor de Liga a IV-a, Liga a V-a şi celor de juniori republicani.

Patru zone geografice şi un turneu final
Întrecerea va fi structurată pe patru zone geografice, câştigătoarele acestora urmând să se întâlnească la turneul final. Se pot înscrie la competiţie echipe din Liga a IV-a, Liga a V-a şi cele de juniori republicani, data limită de înscriere fiind 25 noiembrie. „Am gândit această competiţie pentru a ajuta echipele, care au o lungă pauză între tur şi retur. Prima ediţie va fi una experimentală, urmând să vedem câte cluburi se vor înscrie. Judeţele vecine, precum Timiş sau Arad, organizează acest gen de turnee de mulţi ani. Meciurile se vor juca pe teren redus, în săli de sport, iar noi am trimis solicitări oraşelor Uricani, Geoagiu, Haţeg sau comunelor Dobra şi Ilia. Turneul final s-ar putea organiza la Deva. Sperăm să avem cel puţin 20 de echipe înscrise în competiţie”, a spus Adrian Radu, preşedintele Comisiei de Competiţii din cadrul AJF Hunedoara. Pentru înscriere nu se percepe nici o taxă, echipele urmând să achite doar baremurile de arbitraj şi observare. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

4 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

4 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

4 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

4 ore ago