Agresorul copilului din Hunedoara, arestat pentru 30 de zile

Sorina Popa

Agresorul băiatului de 13 ani, din muni­cipiul Hunedoara, a fost arestat ieri pentru 30 de zile. Cazul a şocat o comunitate întreagă.
Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, l-a vizitat la spital pe băiatul care a fost victima incidentului de duminică, petrecut într-un loc de joacă din oraş.

A vrut să afle adevărul
„Au apărut tot felul de ştiri contradictorii în ce priveşte starea de sănătate a băiatului. Mai rău, unele canale media chiar îl dădeau ca fiind transferat la Timişoara. Nu e aşa. Băiatul se află internat la Spitalul din Deva. Am povestit un pic cu băiatul, i-am dus fructe şi un mic ca­dou, o minge de fotbal. Am discutat şi cu me­dicul care-l are în grijă, Marius Blendea. Din câte am înţeles eu, copilul va mai sta câteva zile în spital pentru a fi ţinut sub observaţii şi pen­tru câteva investigaţii medicale supli­men­tare. Mulţumesc conducerii SJU Deva pentru fap­tul că au facilitat această vizită. Era impor­tant pentru mine să aflu adevărul în ce priveşte starea copilului”, a declarat primarul Hune­doa­rei, Dan Bobouţanu. Copilul i-a spus primarului că nu îl mai doare capul, acum îl supără spa­tele. El va fi supus unei noi investigaţii. Dan Bobou­ţanu a vorbit la telefon şi cu tatăl copi­lului. “Copilul e sfios, puţin speriat, ceea ce este normal având în vedere prin ce a trecut’, a adăugat edilul şef al Hunedoarei.

Anchete sociale la cele două familii
Pe de altă parte, Direcţia Generală de Asis­tenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara şi Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Hunedoara au de­clan­şat, ieri, anchete sociale la domiciliile celor doi copii, de 13 ani şi de şapte ani, care au fost agresaţi de hunedoreanul de 29 de ani, dumi­nică după-amiază, într-un părculeţ din municipiu.
Pentru familia copilului de şapte ani, cu a cărui mamă agresorul trăieşte în concubinaj, s-a dispus deja măsura protecţiei în cadrul unui centru maternal din municipiul Hunedoara. În ceea ce priveşte familia băiatului de 13 ani, va fi luată o decizie după ce se va încheia eva­lu­a­rea făcută de echipele de asistenţi sociali.
„Reprezentanţi ai DGASPC şi ai DAS Hune­doara s-au deplasat la domiciliile celor doi minori în vederea evaluării iniţiale. (…) Pentru prima familie (a copilului de şapte ani – n.r.) s-a dispus măsura protecţiei în cadrul Centrului maternal din Hunedoara. Pentru familia co­pi­lu­lui de 13 ani se vor dispune măsuri de protecţie dacă se impune acest lucru”, a declarat ieri pur­tătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Cris­tina Sav. Potrivit acesteia, bărbatul care i-a agre­sat pe cei doi copii la locul de joacă este con­cubinul mamei băiatului de şapte ani. Fe­meia mai are un copil în vârstă de opt luni. Co­piii şi familiile acestora primesc consiliere psi­ho­logică din partea specialiştilor DGASPC Hune­doara.

Transferat la Neurochirurgie
Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva au decis, în cursul zilei de ieri, să-l transfere pe secţia de Neurochirurgie, având în vedere că minorul a suferit un traumatism la cap. „Copilul este în stare stabilă. Nu-i este pusă viaţa în pericol, în acest moment. Este internat la Neurochirurgie pentru supraveghere şi tratament. El are un traumatism cranian cu o fractură la osul occipital, care nu necesită intervenţie chirurgicală”, a explicat dr. Lucian Miron, directorul medical al SJU Deva.

Probleme cu gestionarea furiei
Agresorul de 29 de ani din Hunedoara a de­clarat cu ocazia anchetei că regretă ce s-a în­tâmplat. Surse apropiate anchetei au declarat ca agresorul a mărturisit că era foarte furios, având probleme de gestionare a furiei.
Alexandru Cobzaru a fost reţinut duminică,
7 februarie 2021, fiind acuzat de loviri si alte violente, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violenţă în familie după ce a dat de pământ cu un băiat de 13 ani şi cu fiul concubinei sale, în vârstă de 7 ani.
„A spus că era furios pentru că copilul l-a lovit pe copilul lui destul de violent. A mai spus că sub imperiul furiei şi-a pierdut cumpătul. Erau nişte conflicte mai vechi între cei doi copii”, a declarat o sursă din apropierea anchetei. Ace­eaşi a mai declarat că, după ce a fost reţinut şi dus la Poliţie agresorul a regretat fapta şi a început să plângă spunând că „este mereu furios şi vrea să meargă la un psihiatru”.
Pe lângă copilul cu care era în parc şi care este al concubinei sale dintr-o relaţie anteri­oară, agresorul mai are un copil şi încă unul pe drum, concubina sa fiind însărcinată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago