Mircea Cioca, hunedoreanul care a fost prins în flagrant de oamenii legii încercând să dea mită unui inspector ITM, rămâne în arest preventiv. Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins contestaţia faţă de decizia Tribunalului Hunedoara, din 5 iunie, prin care a fost trimis în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Hunedoreanul a ajuns în această situaţie după ce la firma sa, General Contrust 3M SRL din Mintia, cu punct de lucru în Haţeg, în urma unui control al inspectorilor ITM, a fost depistat un angajat fără forme legale. Pentru a scăpa de sancţiune, susţin procurorii, Mircea Cioca a încercat să „cumpere” bunăvoinţa inspectorului ITM promiţându-i 300 de euro. După care, a încercat să-i dea suma de 1.200 de lei, moment în care a fost prins în flagrant. (N. Bumbac)
Întrucât degajările de fum sunt foarte mari, a fost anunțată Garda de Mediu. Din primele…
E curățenia de primăvară sau epurare? O întrebare care îi macină pe membrii unei organizații…
Paul Șerban din Aninoasa, tânăr artist care s-a făcut remarcat la nivel național cu creațiile…
Emanuil M., din Lupeni Pentru că este judecat pentru trei infracțiuni de furt calificat în…
Miercuri, în Stațiunea Geoagiu Băi, miercuri, 22 aprilie 2026, va avea loc ceremonia oficială de…
Magdalena Șerban Energia verde este soluția pe care unii primari o vor implementată în comunele…