Categories: Actualitate

Afaceristul cu mită iese de după gratii

Oana Mihnea

Mircea Cioca, hunedoreanul care a fost prins în flagrant de oamenii legii încercând să dea mită unui inspector ITM, a scăpat de arest.

Ieri, magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au hotărât să îi înlocuiască arestul preventiv cu controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În prezent, acesta se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei municipiului Deva şi va fi pus în libertate când decizia dată ieri va rămâne definitivă.
Pe durata controlului judiciar, Mircea Cioca trebuie să respecte anumite obligaţii, „să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară, respectiv la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat (…) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară, sau a instanţei de judecată;  să nu se apropie de martorii Dana Elena Vasiu şi Daniel Lucian Şufană şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme“, conform datelor publicate de instanţă. Orice încălcare a obligaţiilor duce la înlocuirea măsurii cu arestul preventiv. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Hunedoreanul a ajuns în această situaţie după ce la firma sa, General Contrust 3M SRL din Mintia, cu punct de lucru în Haţeg, în urma unui control al inspectorilor ITM, a fost depistat un angajat fără forme legale. Pentru a scăpa de sancţiune, susţin procurorii, Mircea Cioca a încercat să „cumpere” bunăvoinţa inspectorului ITM, promiţându-i 300 de euro. Apoi, a încercat să-i dea suma de 1.200 de lei, moment în care a fost prins în flagrant.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

4 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

23 de ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

23 de ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

23 de ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

23 de ore ago