Categories: Sport

Adversarul dorit în sferturile de finală

Ciprian Marinuţ

Autobergamo Deva va avea adversarul pe care şi l-a dorit în sferturile de finală ale play-off-ului Ligii I de futsal, în ciuda „indulgenţei neregulamentare” a FRF care a amânat derbiul City’us Tg. Mureş – Informatica Timişoara până după ultima etapă. Trupa antrenată de Florin Ignat a picat pe locul trei în clasament şi va întâlni pe KSE Tg. Secuiesc, gruparea de pe locul şase, evitând Dunărea Călăraşi (locul 7), echipă considerată mai dificilă. Situaţia se va complica în semifinale şi eventual în finală, unde devenii vor trebui să joace două meciuri din cele trei în fieful adversarilor, însă Dorin Popa, finanţatorul echipei, spune că meciurile din deplasare îi mobilizează pe jucătorii săi.

Negocieri pentru datele de disputare
Derbiul restant dintre City’us Tg. Mureş şi Informatica Timişoara, disputat marţi seară, după ultima etapă a Ligii I, s-a încheiat cu o remiză reciproc avantajoasă, scor 2-2. Rezultatul i-a retrogradat pe cei de la Autobergamo pe locul trei, la egalitate de puncte şi meciuri directe cu mureşenii care au urcat pe locul doi, dar cu un golaveraj mai slab decât al campioanei. În ciuda pasului înapoi în clasament, oficialii grupării din Deva se declară mulţumiţi de situaţie şi de adversarul din play-off. Deţinătoarea Cupei şi Supercupei României va întâlni în sferturile de finală ale play-off-ului pe KSE Tg. Secuiesc, ocupanta locului şase, formaţie pe care a învins-o de două ori în acest sezon: 15-4 în deplasare (16 octombrie 2015) şi 4-0 pe teren propriu (27 februarie 2016).  „KSE Tg. Secuiesc este adversara pe care ne-am dorit-o cel mai mult. Este o echipă mai accesibilă decât Dunărea Călăraşi (locul 7 cu care va juca City’us Tg. Mureş), atât ca lot de jucători şi ca şi calitate a jocului, cât şi ca distanţă la meciul din deplasare. Apoi, în semifinale, nu ne deranjează că vom juca două meciuri în deplasare, la Tg. Mureş, pentru că publicul lor e mai puţin ostil decât al altora”, a spus Dorin Popa, finanţatorul echipei Autobergamo. Oficialul a precizat că se poartă încă discuţii referitoare la datele de desfăşurare a meciurilor din sferturile de finală cu KSE Tg. Secuiesc. „Adversarii au propus ca primul meci care va avea loc la ei acasă să se dispute miercuri, 27 aprilie, dar noi am dori să jucăm în acest week-end sau în cel mai rău caz luni, 25 aprilie. În funcţie de data primului joc se vor programa meciurile doi şi trei de la Deva, acestea urmând să fie probabil vineri, 29 aprilie şi sâmbătă, 30 aprilie, dacă va fi nevoie de meciul trei”, a spus Dorin Popa. Programul complet al sferturilor de finală este următorul: meci 1, Informatica Timişoara (locul 1) – CSMS Iaşi (locul 8); meci 2, City’us Târgu Mureş (locul 2) – Dunărea Călăraşi (locul 7), meci 3, Autobergamo Deva (locul 3) – KSE Târgu Secuiesc (locul 6), meci 4: United Galaţi (locul 4) – Spicom Sfântu Gheorghe (locul 5). În semifinale se va juca după următorul sistem: învingătoarea meciului unu cu învingătoarea meciului patru şi învingătoarea meciului doi cu  învingătoarea meciului trei.

Probleme de lot şi schimbare de obiectiv
Dorin Popa a precizat că echipa sa se confruntă cu probleme de lot şi că obiectivul principal al clubului a devenit câştigarea „Cupei României”, trofeu pe care l-a obţinut şi în ediţia trecută de campionat. „S-a accidentat şi al doilea portar al echipei, astfel că ne-am mai rămas un singur goal-keeper, un junior. Nu ştim dacă portarul titular va putea fi recuperat, aşa că obiectivul nostru pentru acest sezon obiectivul principal a devenit câştigarea Cupei României. În acest sens ne-am depus dosarul pentru găzduirea turneului Final-Four, dar avem concurenţă din partea clubului din Galaţi. În 27 aprilie, FRF va deschide dosarele cu oferte şi va decide gazda turneului precum şi datele exacte de disputare”, a precizat Dorin Popa. În semifinalele „Cupei României” sunt calificate echipele Autobergamo Deva,  de City’us Tg. Mureş, United Galaţi şi CSMS Iaşi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

5 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

5 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

5 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

5 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

5 ore ago