Categories: Educatie si cultura

Adnana Olariu participă la Cerbul de Aur Junior

Mircea Goian

O tânără artistă, solistă de muzică uşoară, Adnana Olariu (foto) din Hunedoara, a reuşit să treacă de două preselecţii şi participă în luna august la marele festival Cerbul de Aur Junior. În spatele acestei realizări se află foarte mult talent, pasiune şi bineînţeles, muncă. Adnana are 16 ani şi a obţinut până acum premiul întâi la Steluţele Cetăţii şi premiul al doilea la Stelele Cetăţii. În această situaţie, putem înţelege ce rol benefic are faptul că se organizează asemenea festivaluri concurs, o platformă pentru cei cu talent, care doresc să se exprime în public. De altfel, aceste manifestări îi introduc pe tinerii artişti în sistemul atât de dur al industriei muzicale din România.
La 13 ani, tânăra noastră solistă, susţinută de mama ei, dorea să înveţe să cânte muzică populară, dar a fost sfătuită că este mai bine să abordeze muzica pop, direcţia aleasă fiind cea bună. A învăţat să cânte la pian şi este supravegheată muzical de Carmen Buzatu, profesoara de muzică de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”. Este invitată de mai mulţi compozitori să le cânte creaţiile, datorită calităţilor vocale excepţionale pe care le are. La Cerbul de Aur Junior va interpreta piesa „În singurătate”, din repertoriul regretatei soliste Laura Stoica.
Adnana Olariu nu neglijează şcoala, aşa că a participat anul acesta la olimpiada de biologie cu colegii de la „Iancu de Hunedoara” şi a ajuns până la faza judeţeană.
Pentru reuşita în cariera muzicală, tânăra consideră că, ar fi necesar să locuiască în Bucureşti, cel puţin în ceea ce priveşte muzica uşoară, dar ţinând cont că astăzi distanţele nu mai contează, e convinsă că va trece de această condiţie artificială. Anul viitor doreşte să concureze pe scena Festivalului Tineretului de la Mamaia, cu solişti de muzică uşoară din categoria ei de vârstă.
Îi urăm mult succes şi promitem că îi vom promova reuşitele!

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Atac armat în Lupeni: Patru persoane împușcate bărbat care a încălcat ordinul de protecție

Un incident de o gravitate deosebită a avut loc duminică după-amiază în municipiul Lupeni, unde…

28 de minute ago

Bărbat condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, depistat de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat un bărbat pe numele căruia a fost emis un…

30 de minute ago

Tineri reținuți de polițiștii din Vulcan, după sustragerea unui ATV

Intervenție rapidă a polițiștilor din Vulcan după ce proprietarul unui ATV a sesizat, prin apel…

32 de minute ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcțiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte important pentru sistemul nostru energetic…

23 de ore ago

În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Iscroni, aparținând orașului Aninoasa.

De urgență, la fața locului, au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

24 de ore ago