Activitatea parlamentară a deputatului Natalia Intotero în anul 2017

La încheierea anului 2017, deputatul PSD Natalia Intotero (foto) a transmis un mesaj în care spune că: „În atenţia mea s-au aflat probleme sociale precum violenţa domestică, situaţia românilor de peste hotare, fenomenul de bullying din şcoli, situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, măsuri necesare abandonului şcolar, urmărirea programelor educaţionale. Am îndrăznit să cred în România, chiar într-un an în care societatea a fost divizată în aproape toate palierele sale, un an dificil pentru Parlament şi Guvern. Şi îndrăznesc în continuare să cred în România!”, a transmis parlamentarul.
Activitatea parlamentară din primul an de mandat de deputat al Nataliei Intotero din Legislatura 2016 – 2020 este reflectată de iniţiativele legislative la care s-a raliat, declaraţiile politice, interpelările şi întrebările adresate pe diverse teme etc.. Astfel, parlamentarul hunedorean a avut, de la începutul acestui an, 46 de propuneri legislative, 17 declaraţii politice, 37 de întrebări şi interpelări, 32 de luări de cuvânt în plen, fiind şi semnatara unei moţiuni de cenzură. Din cele 46 de iniţiative legislative care o au ca semnatară şi pe Natalia Intotero, trei au devenit legi, 13 sunt trimise la Senat pentru dezbatere, 12 sunt în lucru la comisii, 10 sunt înregistrate pentru dezbatere, două sunt trecute pe ordinea de zi, una este adoptată sub formă de proiect, iar cinci aşteaptă după avizele sau punctele de vedere solicitate. Cele trei legi susţinute de deputatul hunedorean sunt următoarele: Legea nr. 211, din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi copmpletarea art. 111 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011; Legea nr. 212 din 10 noiembrie 2017 pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române; Lege – cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În cadrul Camerei Deputaţilor, Natalia Intotero deţine funcţia de vicelider al grupului parlamentar al PSD. În comisiile Camerei, aceasta îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte în Comisia pentru politică externă şi este membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. De asemenea, Natalia Intotero face parte din Grupurile de prietenie cu Republica Populară Chineză (secretar), Republica Italiană şi Republica Cuba.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La toate astea trebuie adăugată susținerea, prin semnătură, a proiectului de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedurâ penală inițiat de deputatul mitralieră: Cătălin Rădulescu. Această susținere demonstrează incompetența deputatei dar și rea-credința ei. Modificările acestea erau în favoarea infractorilor. Noroc că PSD l-a obligat pe inițiator să retragă proiectul.

  • Apropo, când Natalița și demisionara Doina Pană votau pentru folosirea limbii maghiare pe tot teritoriul României ce bulină meritau ? Apoi explicau la toate televiziunile că nici vorbă de așa ceva Văd că acest aspect nu e trecut la realizări.. Dar acum când pun la Ministerul Apelor și Pădurilor un tip a cărui calificare de bază este cea de electrician, ce ziceți ? De ce ? Pentru că, zice-se, postul revine PSD Bistrița-Năsăud ? Așa se dau posturile ministeriale ? Doamne ocrotește România și dă-ne mintea cea de pe urmă !

  • VICTORIE ! În sfâtșit, după lupte seculare care au durat zece ani își vede visul cu ochii. După dansul pe scaune vin românii de pretutindeni. Vom vedea ce va fi, că nu va fi ușor. Cei plecați de acasă nu prea agrează acest partid.

  • Da, și mai e ceva. Pe persoană fizică e principalul susținător al partidului. Ghiciți cu ce ?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

34 de minute ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

38 de minute ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

38 de minute ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

38 de minute ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

42 de minute ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

42 de minute ago