Activiştii de mediu au asaltat poşta electronică a Consiliului Judeţean cu sute de mail-uri

Natalia Bumbac

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a ajuns în vizorul ong-iştilor care contestă proiectul de amenajare a unei hidrocentrale pe Râul Jiu. Asta, după ce, constructorul obiectivului i-a solicitat arhitectului şef al judeţului, Amelia Andrei, emiterea unei autorizaţii pentru lucrările de conservare a investiţiei.

Drept urmare, la îndemnul platformei civice „Declic” din Cluj-Napoca, pe adresele electronice ale CJ Hunedoara au fost trimise peste 400 de mail-uri de la oameni din ţară în care arhitectului şef i se cere să nu emită actul menţionat.

Nu s-a luat o decizie
Deocamdată, reprezentanţii CJ Hunedoara nu au luat o decizie cu privire la cererea constructorului hidrocentralei de pe Râul Jiu. Hotărârea va fi luată după ce preşedintele instituţiei, Mircea Bobora, va avea o întrevedere cu directorul general al Hidroelectrica, pentru a discuta cu exactitate problema expusă. „Preşedintele CJ Hunedoara se va întâlni săptămâna viitoare cu directorul general al Hidroelectrica, dorind să vadă despre ce este vorba şi să asculte şi argumentele constructorului, după care se va lua o decizie pe plan local”, a declarat reprezentantul Biroului de presă al CJ Hunedoara.

Petiţie cu 30.000 de semnături
În mail-urile trimise arhitectului şef al judeţului, activiştii de mediu vor să atragă atenţia asupra pericolului la care este expus Parcul Natural Defileul Jiului prin reluarea lucrărilor la proiectul „Amenajare hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbeşti Jiu”. Pe aceeaşi temă, anul trecut, biologul clujean Călin Dejeu, membru în Comisia Mondială pentru Arii Protejate, a iniţiat o petiţie on-line intitulată „Opriţi Distrugerea Defileului Jiului!”, care a adunat peste 30.000 de semnături. Tot el a precizat că prima autorizaţie de construire a fost dată în 2008, deşi Defileul Jiului era declarat arie protejată, iar în 2016 a fost dată o alta, care a fost declarată ilegală prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti. Acum, printr-o scrisoare deschisă, biologul Călin Dejeu îi cere arhitectului şef al judeţului Hunedoara, Amelia Andrei, să nu mai emită o nouă autorizaţie, despre care spune că, în realitate, este un subterfugiu pentru continuarea efectivă a lucrărilor. „Îi cerem doamnei să nu mai semneze şi a patra oară autorizaţia lucrărilor în Parcul Naţional Defileul Jiului. (…) Pericolul ar fi să se reia lucrările, deşi au pierdut definitiv procesul. Iar acele lucrări sunt ilegale şi ar trebui demolate, nu consolidate, cum vor ei. E parc naţional şi sit Natura 2000. Deja au afectat semnificativ specii şi habitate, ceea ce e infracţiune, dar degeaba, avem un denunţ la Parchetul din Gorj de doi ani şi jumătate şi nu vor să facă nimic”, a explicat Călin Dejeu, conform site-ului monitorulcj.ro.
Pe acest subiect, Călin Dejeu a trimis şi o plângere către Comisia Europeană, iar la finalul anului trecut a publicat, alături de alţi doi cercetători, un articol în revista Science.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Rugam Consilul Judetean Hunedoara sa nu mai amane de la an la an asfaltarea drumului judetean din Parang . Valea jiului voteaza de 28 ani cu PSD !

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

22 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

20 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

20 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

20 de ore ago