Categories: Actualitate

Accidente din cauza vitezei şi a alcoolului

În ultimele două zile, trei şoferi au ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce au fost autorii unor accidente. Acum, toţi au dosar penal.
O şoferiţă vitezomană
Ieri, în timp ce conducea pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, în afara localităţii Săcămaş, o femeie de 36 de ani, din comuna Ilia, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul maşinii. Astfel, aceasta a ieşit de pe stradă şi a lovit un copac. Din fericire, şoferiţa s-a ales cu câteva răni uşoare, însă a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Deva, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. În cazul acesteia, motivul întocmirii dosarului penal a fost săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A fost prea beat
Unui devean, în vârstă de 68 de ani, nu i-a păsat că a dat pe gât prea mult alcool, aşa că s-a urcat la volan şi dus a fost. În timp ce conducea pe DN7, dinspre Orăştie către Deva, bărbatului i s-a întunecat vederea şi în loc să îşi păstreze banda de mers, acesta a intrat pe contrasens şi a tamponat maşina condusă regulamentar de un alt bărbat, de 37 de ani, din comuna Şoimuş. Surpriza a venit când aparatul etilotest a arătat că şoferul din Deva avea o valoare alcoolică de 1,26 mg/l, în aerul expirat. În urma accidentului au rezultat numai pagube materiale, şi din cauză că îmbibaţia alcoolică a fost mai mare de 0,80 mg/l, alcool pur în sânge, deveanul are acum dosar penal.
A rupt stâlpul
Un şofer de 75 de ani, din municipiul Hunedoara, a intrat cu maşina direct într-un stâlp de iluminat public şi l-a rupt. Totul a avut loc pe drumul care duce  dinspre Hunedoara spre Groşi, în cartierul Zlaşti. Bărbatul nu a adaptat condiţiile de drum într-o curbă la dreapta şi a lovit stâlpul de pe marginea străzii. Din cauză că acesta s-a rupt şi a căzut pe asfalt, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri de mers aproximativ 20 de minute. Totodată, în urma impactului maşinii cu stâlpul, soţia şoferului, o femeie în vârstă de 73 de ani, aflată în maşină, a fost rănită grav. (L. Goangă)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat din Uricani, reținut după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice

Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unui conducător auto cercetat…

2 ore ago

Bărbat urmărit internațional, depistat de polițiștii din Deva și încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au depistat și încarcerat un bărbat…

3 ore ago

Bărbat urmărit internațional, depistat de polițiștii din Deva și încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au depistat și încarcerat un bărbat…

3 ore ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

3 zile ago