Un accident rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri la Răcăștie. O tânără de 21 de ani, din Deva, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în câmpul de la marginea drumului. Șoferița a reușit să iasă din mașină. Pasagerul din dreapta a fost scos afară de pompieri.
„La data de 16 mai 2023, ora 23:09, o tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe DC 114, din direcţia municipiul Hunedoara spre localitatea Răcăștie, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a derapat și a ieșit în decor în partea stângă, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto dar şi a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat în autoturism pe locul din dreapta faţă, în calitate de pasager.
Victimele au fost preluate de către un echipaj medical şi transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ și i s-a recoltat o mostră biologică de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan. (A. N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…