Categories: Actualitate

Accidente cu răniţi, pe drumurile din judeţ

Adriana Clej

Un accident rutier care s-a soldat cu două victime şi două autoturisme avariate s-a produs pe D.N. 66, în afara localităţii Crivadia.
Un bărbat de 40 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe şoseaua amintită, din direcţia Haţeg spre Petroşani, ajuns în zona localităţii Crivadia, din cauză că nu a redus viteza pe o porţiune de drum în rampă şi într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra maşinii, pătrunzând pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat într-un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani din Petroşani, care mergea înspre Haţeg.
În urma accidentului, pasagerul aflat pe locul din dreapta faţă în autoturismul condus de tânărul care circula regulamentar a fost rănit uşor, precum şi o pasageră de 40 de ani, aflată în maşina care a pătruns pe contrasens. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar totuşi li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Un alt accident rutier s-a înregistrat în Deva. O femeie de 37 ani, din Hunedoara, în timp ce mergea cu maşina sa pe o stradă din municipiul Deva, a lovit cu oglinda retrovizoare, de pe partea stângă, un pieton, care traversa strada printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure. Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

De ce sloturile tematice cuceresc peisajul cazinourilor online

Numărul sloturilor tematice din oferta cazinourilor online este în continuă creștere. Furnizorii încearcă să exploreze…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cât de mizerabil! Gu­rile rele din regiunea noas­tră spun că un in­divid, un terchea-ber­chea, un…

o zi ago

Bulina albă

Dr. ing. George Artur Găman, director general INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a devenit membru…

o zi ago

Bulina neagră

Ion C., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat pentru distrugere după ce a incendiat…

o zi ago

Incendiu puternic la Hunedoara

Un puternic incendiu a cuprins, re­cent, mai multe construcții impro­vi­zate din municipiul Hunedoara. La sosirea…

o zi ago

Un piroman din Hunedoara a incendiat casa unei vecine de două ori în aceeași seară

Individul s-a îmbătat și a zis să-i dea o lecție femeii cu care avea de…

o zi ago