Un accident rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri la Răcăștie. O tânără de 21 de ani, din Deva, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în câmpul de la marginea drumului. Șoferița a reușit să iasă din mașină. Pasagerul din dreapta a fost scos afară de pompieri.
„La data de 16 mai 2023, ora 23:09, o tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe DC 114, din direcţia municipiul Hunedoara spre localitatea Răcăștie, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a derapat și a ieșit în decor în partea stângă, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto dar şi a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat în autoturism pe locul din dreapta faţă, în calitate de pasager.
Victimele au fost preluate de către un echipaj medical şi transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ și i s-a recoltat o mostră biologică de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan. (A. N.)
Echipajele de stingere au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar…
La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…
Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…
Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…
Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.
Cer oamenilor să strângă cureaua, să achite dări astronomice iar ei încasează cu zece mâini.…